Cu câteva săptămâni în urmă, Ungaria a fost împânzită de multe afişe uriaşe pe care se putea vedea chipul lui George Soros, personaj declarat de către guvernul maghiar inamicul nr. 1 al ţării. În aceste afișe, aparent râde, defapt nu este vorba despre un râs, ci mai degrabă un rânjet, iar textul alăturat este următorul: „Să nu lăsăm ca Soros să râdă la urmă”. Afişele au costat executivul nu mai puţin de 5,7 miliarde de forinţi (aproximativ 18 milioane de euro) Organizaţia comunităţii evreieşti din Ungaria a protestat vehement, nu însă şi statul Israel – care are o problemă cu miliardarul american de origine maghiară, după ce acesta a criticat politica autoritară a prim-ministrului israelian, Benjamin Netanyahu). O parte a partidelor de opoziţie, organizaţii civice, precum şi o parte a presei (inclusiv cea străină) a acuzat guvernul maghiar că prin această campanie încurajează antisemitismul. Răspunsul guvernului – rostit chiar de prim-ministrul Orbán Viktor – a fost că are „toleranţă zero” faţă de antisemitism şi că nu a criticat comunitatea evreiească, ci doar un singur om, despre care a afirmat că ar dori să aducă anual un milion de imigranţi în Europa.
Aparent Orbán are dreptate. Este un afiş, care poate să genereze ură faţă de un singur om, pe care îl face ţap ispăşitor pentru toate problemele Ungariei, dar ura nu este îndreptată împotriva întregii comunităţi. Textul – să nu lăsăm ca Soros să râdă la urmă – aparent face trimitere doar la un proverb: cel care râde la urmă, râde mai bine. Numai că imaginea de pe aceste afişe are o altă conotaţie, o trimitere la perioada cea mai neagră a secolului trecut. În ianuarie 1938, cu opt luni înaintea izbucnirii celui de-al doilea război mondial, Adolf Hitler a ţinut un discurs în faţa conducerii partidului nazist, în care a spus următoarele: „În timpul vieţii mele am fost de multe ori profet, dar de cele mai multe ori au râs de mine. În cursul luptei pentru putere mai ales evreii au fost cei care au râs. De exemplu atunci când am spus că vor veni acele vremuri când, după ce preiau puterea, împreună cu alte probleme voi rezolva şi problema evreiească. Cred că evreii care atunci râdeau, au primit cu vârf şi îndesat ceea ce merită”. După acest discurs imaginea evreului care râde a devenit un clişeu al propagandei naziste. Au apărut afişe cu texte de genul: „Evreii sunt criminali înnăscuţi. Nu sunt capabili de un râs dezinvolt. Faţa lor se desfigurează într-un rânjet diabolic”. Acest mesaj şi acest context încă este cunoscut în Ungaria, de unde între 1941 şi 1944 au fost deportaţi mai mult de 400.000 de evrei şi măsura a fost precedată de o campanie mediatică foarte puternică, din care nu a lipsit tema evreului care râde. Mulţi cetăţeni au şi rezonat la acest subtext, pentru că pe mai multe afişe au apărut graffiti-uri cu texte virulent antisemite. Presa din ţara vecină a documentat faptul că astfel de afişe în format mai mic au fost lipite pe podeaua tramvaielor, obligând cetăţeni ca în acest mod să calce cu piciorul pe chipul lui Soros, care râde. Dacă mai amintim şi declaraţia premierului Orbán Viktor, potrivit căreia fostul guvernator al Ungariei, Horthy Miklós – cel care a semnat legile antievreieşti – a fost un om de stat deosebit, tabloul este complet.
Acele persoane influente din partidul de guvernământ maghiar, care nu au funcţii guvernamentale nu mai recurg la mesaje subliminale, ele vorbesc mai deschis. Ziaristul Bayer Zsolt, care este purtătorul carnetului de partid cu numărul cinci şi care recent a fost decorat de guvernul maghiar, fiind considerat un formator de opinie al Fidesz-ului, a scris în publicaţia Magyar Hírlap încă din anul 2011 în legătură cu concertul lui Leonard Cohen în Budapesta: „Ungaria pute. Ceva excrement pe nume de Cohen, şi Cohn Bendit şi Schiff (este vorba de Schiff András, celebrul pianist, care a criticat în termeni duri poziţiile lui Bayer n.r.)… Din păcate nu s-a reuşit să îi sape pe toţi ăştia în pădurea din Orgovány (Orgovány este o comună în centrul Ungariei, unde în 1919, după căderea Republicii Sovietice Ungară – între 21 martie şi 6 august 1919 – au fost asasinaţi mai mulţi politicieni cu vederi de stânga, mulţi dintre ei fiind evrei n.r.). Un alt cunoscut publicist, Lovas István într-o emisiune a canalului de televiziune Echo TV a luat apărarea sistemului numerus clausus care „a asigurat accesul maghiarilor la studii superioare şi la funcţii guvernamentale”.
Exemplele ar putea continua. Ceea ce este important, este motivaţia acestei resuscitări directe sau indirecte ale propagandei antisemite. Miza alegerilor parlamentare de anul viitor este cine va reuşi să intre în coaliţie cu partidul de extremă dreapta, Jobbik. În prezent – potrivit sondajelor de opinie – coaliţia Fidesz-KDNP (Partidul Creştin Democrat Popular) conduce, dar nu deține majoritatea necesară pentru a forma guvernul. Partidele de stânga şi de orientare liberală sunt fragmentate, dar împreună se bucură de o susţinere aproximativ egală cu cea a coaliţiei de guvernământ. În aceste condiţii, cine reuşeşte să se înţeleagă cu Jobbik, va putea forma guvernul. În ultima perioadă preşedintele Jobbik, Vona Gábor s-a distanţat vizibil de Fidesz (împiedicând printre altele modificarea Constituţiei, după dorinţa lui Orbán Viktor). Pe de altă parte acesta încearcă să scape de eticheta de extremist şi a eliminat din partid pe câţiva politicieni cu manifestări xenofobe evidente şi virulente. Este din ce în ce mai evident, că domnul Vona şi noua conducere a partidului Jobbik, vor să schimbe imaginea partidului, doresc să transforme organizaţia politică dintr-o mişcare antisistem într-un partid mai comme il faut, acceptabil într-o democraţie europeană. Dacă ar reuşi, atunci el ar fi apt să guverneze împreună cu partidele democratice şi ar putea să-şi consolideze poziţia pe eşichierul politic. Desigur, transformarea Jobbik este un fenomen lent, electoratul lor nu execută la comanda liderilor, mulţi dintre ei nu doresc să-și abandoneze viziunile xenofobe, antisemite. Acest electorat este curtat de Fidesz şi de Orbán Viktor, cu o retorică de tristă amintire. Jocul practicat de Fidesz însă este deosebit de periculos, pentru că odată scăpat „spiritul din sticlă” este foarte greu să mai fie pus din nou la loc.
Autor: Székely Ervin, RADOR
