Jane Fonda şi Robert Redford sunt câştigătorii ”Leului de Aur” (în acest caz vor fi doi) pentru întreaga carieră, premii care le vor fi decernate în timpul celei de-a 74-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia, care se va desfăşura în perioada cuprinsă între 30 august şi 9 septembrie 2017. Decizia a fost luată de Consiliul  Bienalei de la Veneția prezidat de Paolo Baratta, la propunerea directorului Festivalului, Alberto Barbera.
Ceremonia de decernare a premiilor ”Leul de Aur” pentru întreaga carieră actriţei şi actorului-regizor va avea loc vineri, 1 septembrie, în Sala Grande de la Palazzo del Cinema (Lido din Veneția), înainte de proiecţia în afara concursului a peliculei ”Our Souls at Night” regizată de Ritesh Batra și interpretată chiar de Jane Fonda şi Robert Redford. Filmul, bazat pe romanul lui Kent Haruf, este un imn dedicat iubirii fără vârstă și relatează cum văduva Addie Moore (Jane Fonda) îi propune pe neaşteptate vecinului său, văduvul Louis Waters (Robert Redford) să-şi împărtășească singurătăţile în timpul nopţii…
”Our Souls at Night” este al patrulea film care-i vede pe Fonda şi Redford împreună pe platourile de filmare, la o jumătate de secol distanţă de peliculele ”Vânătoarea” și ”Desculț în parc” și la aproape 40 de ani de ”Călărețul electric”.
”Puține staruri de la Hollywood au avut o viață atât de coerentă cu caracterul personajelor pe care le-au interpretat precum Jane Fonda de-a lungul carierei sale profesionale”, a declarat Alberto Barbera, motivând alegerea de a acorda ”Leul de aur” pentru întreaga carieră actriţei din New York. „O viață marcată de pasiuni intense, trăite cu o totală independență faţă de orice formă de conformism şi cu o generozitate înduioşătoare și uneori vulnerabilă. Activist politic și social, sex simbol, scriitor, simbol al feminismului, producător, profet al aerobicii, dar mai ales actriţă de mare succes dotată cu un talent ieşit din comun, Jane Fonda este una dintre cele mai importante protagoniste ale cinematografiei contemporane”. În timp ce  referindu-se la Robert Redford, directorul Festivalului de Film de la Veneţia a reamintit că actorul-regizor a fost ”inspiratorul și fondatorul acelui genial experiment cinematografic numit ‘Sundance’, un artist care fie în faţa camerelor de luat vederi, fie în calitate de regizor sau producător, ne-a acompaniat de-a lungul a cincizeci de ani de istorie americană cu o combinație inegalabilă de rigoare, inteligență și har. Ca regizor, Redford s-a dovedit a fi un narator excepțional. Dedicația sa faţă de personaje și faţă de povești a mers mână în mână cu angajamentul și pasiunea pentru frumusețea complexă și faţă de valorile lumii noastre afltă într-o continuă schimbare”.
Articol de Massimiliano Jattoni Dsll’Asen
Traducerea: Cătălina Păunel

www.corriere.it – 17 iulie