poweerRomina Power îşi povesteşte viaţa într-un lung interviu acordat cotidianului „Corriere della Sera”: „La nouă ani, a avut „un fel de „raptus mistic” pentru creştinism. La călugăriţe vedeam un fel de linişte, o pace pe care încă de atunci o caut. Astăzi o găsesc în meditaţie şi trăind mare parte din an în deşertul din SUA, lângă Los Angeles. Apoi, primele filme şi excesele încă de tânără. Ca într-o zi, acasă la Paul McCartney… am făcut o şedinţă de spiritism. Nu s-a întâmplat nimic, dar el a aprins o ţigară de marijuana şi i-a oferit mai îtâi surorii mele, pe atunci de 13 ani, apoi tuturor de la masă. Practic, înainte de vârsta de 16 ani am încercat de toate. Acum înţelegem mai bine de ce, atunci când l-am întâlnit pe Al Bano Carrisi, aveam doar dorinţa de a mă căsători, de a mă calma, de a face copii?. În Puglia am găsit o familie adevărată. Şi acum sunt fericită acolo. Împreună cu fiica mea, avem o casă între Brindisi şi Lecce, mă ocup de mediul înconjurător”. „În anii ’70, urmărit de cei de la taxe, Al Bano „vroia să ne mutăm la Monte Carlo. Dar eu am spus nu, ferm!”, continuă Romina. Astăzi, ca şi atunci, admiră la el „simplitatea băiatului de la ţară”. Când el merge în Puglia, îşi suflecă mânecile la cămaşă, îngrijeşte pământul şi caii. Când îl văd aşa, sunt fericită”. Romina vorbeşte şi despre cei patru copii ai lor: „Yari este logodit acum cu o fată portugheză, este avocat, specializată în drepturile omului; Cristel tocmai s-a căsătorit şi trăieşte în Croaţia; Romina Jr. stă la Roma şi m-am inspirat de la ea pentru personajul din romanul meu, curioasă şi volubilă. Mi-ar plăcea să devină un film cartea mea „Karma Express”, iar pe Romina aş vedea-o în rolul protagonistei”. Despre tragedia Yleniei, spune: „Jurnaliştii continuă să dezgroape acel episod foarte dureros pentru mine, dar nimeni nu cercetează asupra faptului că în fiecare an la New Orleans dispar sute de fete…”. O altă mare durere a vieţii Rominei a fost divorţul de Al Bano, pe care l-a trăit ca pe o înfrângere. Acum este singură şi este liniştită. Intenţionează să cânte în continuare. Va înceta să cânte „doar atunci când va înceta şi Al Bano”./oavram/vdraguta

albano-romina-

www.oggi.it