Reporter – Daniela Sîrbu: I-am solicitat Amaliei Gabriela Diaconeasa, cercetătoare în domeniul îmbătrânirii, biochimistă cu un masterat în neurobiologie, opinia despre importanţa vaccinării:
Amalia Gabriela Diaconeasa: În calitate de cercetătoare, încurajez dezbaterile, spiritul critic, care lipseşte adesea din ce în ce mai mult din ştiinţă. Spiritul critic trebuie să fie esenţial pentru un cercetător. În aceste condiţii, salut orice dezbatere în ştiinţă, care nu are dreptul să devină dogmă. Ştiinţa e un proces de cunoaştere continuă, deci în schimbare tot timpul. Criticile aduse ştiinţei în general şi medicinei în particular sunt binevenite, fie ele simple observaţii, până la demonstraţii complexe, argumentate. Lumea cercetării nu trebuie să fie o castă închisă, care deţine adevărul absolut.
Ceea ce aş reproşa eu noilor adepţi ai non-vaccinării, campaniilor anti-vaccinare, nu e critică la adresa ştiinţei mainstream, ci prea puţin spirit critic, prea puţin demers ştiinţific. Recunosc că nu am urmărit toate argumentele lor, iar discutarea acestor argumente trebuie să se facă în mod serios. Cea mai mare eroare ştiinţifică e ca ele să fie ignorate. Dar unele argumente, foarte mediatizate, sunt uşor de demontat.
Nu sunt specialistă în imunologie, dar ca autoare a unei noi ipoteze a umanizării, care încearcă să explice apariţia unor boli specific umane, cu incidenţa mică sau absente la primatele cele mai înrudite, îmi pot exprima o părere vis a vis de problema vaccinurilor, blamate pentru creşterea incidientei autismului, în primul rând. În cartea mea „Civilizaţia foametei” am făcut unele predicţii despre posibilele diferenţe biochimice, de reglare a unor căi metabolice, dar şi epigenetice, între om şi cimpanzeu. Aceste diferenţe ar fi implicat apariţia unor caractere specific umane, printre care şi creşterea creierului, dar produsul secundar al evoluţiei ar fi fost unele boli, printre care şi autismul. Aceste idei au fost prezentate la congrese internaţionale, fac şi o să facă obiectul unor articole ştiinţifice. În “Civilizaţia foametei” există multe date care fac legătura dintre autism şi creşterea creierului la om. Nu pot reproduce aici aceste date foarte tehnice, de biochimie şi biologie moleculară etc. Dar nu sunt singură.
La câţiva ani de la apariţia cărţii (2007), de la unele prezentări şi articole la congrese (2010), un articol în “Frontiers“ face legătură între autism şi calea insulinei/IGF1, dar fără implicaţii evoluţioniste. Cu alte cuvinte, autismul ar fi o problemă de dezvoltare, cauzată de dereglaje biochimice. Poate influenţa mediul incidenţa autismului? Părerea mea e că da. Incidenţa autismului a crescut în unele zone mai mult decât în altele. În lumea anglo-saxonă creşterea a fost foarte importantă. Sigur, mortalitatea infantilă a scăzut mult (probabil copiii cu autism nu aveau nicio şansă altădată), dar dacă ne gândim că şi incidenţa altor boli a crescut mult în ultimul secol, există o multitudine de factori de mediu care pot fi incriminaţi. La începutul secolului XX, cancerul era o boală rară, cum era şi diabetul de tip II, deşi de o epidemie de diabet de tip II se vorbeşte că ar fi existat în secolul al XVI-lea, după ce europenii au început să aibă acces la zahărul din trestie. Alergiile, bolile autoimune, erau de asemenea rare. Sigur, şi în acest caz, mortalitatea infantilă ridicată, ca şi durata de viaţă mai redusă, aveau o parte din “vină”. De ce nu blamează nimeni vaccinurile pentru bolile de inimă? Ar fi o corelaţie temporală mai bună.
Părerea mea e că factorii de mediu, poluarea, schimbarea modului de viaţă, dar şi accesul la o alimentaţie mai bogată în calorii (poate în primul rând), sunt de vină pentru creşterea incidenţei multor boli specific umane, cum ar fi diabetul de tip II, cancerul, dar şi bolile autoimune, numeroasele alergii etc., care au trăsături biochimice comune, conform ipotezei prezentate în “Civilizaţia foametei”. Cu alte cuvinte, epidemia de autism ar avea legătură mai degrabă cu epidemia de obezitate, diabet de tip II, cancer, alergii etc. Oamenii, chiar dacă nu sunt graşi, în unele ţări, mănâncă mai mult decât au nevoie şi, cum se spune, consumă “calorii goale”. Sunt unii, din cauza genelor, mai sensibili decât alţii? Fără îndoială. Moda băilor solare există în multe zone, dar cancerul de piele are o incidenţă mai mare la unele populaţii decât la altele. Probabil aşa e şi în cazul autismului, ceea ce se corelează într-adevăr şi cu incidenţa alergiilor, a bolilor autoimune, mai mare în unele zone. Dar acest aspect necesită mai multe cercetări.
Referindu-ne la două dintre marile argumente ale luptătorilor anti-vacccin, ar fi câteva întrebări de pus:
1. Dacă aceleaşi vaccinuri sunt în toată lumea, de ce în unele zone incidenţa autismului e mai mare decât în altele? Şi aici există metode de a exclude factorii genetici, în mod clar implicaţi, se pot compara populaţiile de origine africană din America şi din Africa, dar şi populaţii înrudite cu origine europeană care trăiesc în ţări cu status economic diferit.
2. Dacă numai condiţiile de igienă au scăzut numărul îmbolnăvirilor de boli care făceau ravagii în trecut, de ce aceste boli se întorc acum, printre care şi rujeola? Condiţiile de igienă sunt mai bune decât oricând în multe zone ale globului, inclusiv la noi.
3. De ce vedem aşa de rar oamenii în cârje sau în scaune cu rotile despre care să se spună că au sechele de la poliomielită? Am mai auzit de vreun sportiv de perfromanta care să se fi apucat de sport pentru a îndepărta aceste sechele, ca Wilma Rudolf, campioană olimpică la atletism? În urmă cu câteva decenii era ceva obişnuit să vedem astfel de oameni.
Industria farmeceutică poate fi blamată de multe. Majoritatea medicamentelor au efecte secundare foarte neplăcute, chiar mortale. Banala aspirină poate fi mortală pentru mulţi oameni, şi chiar foarte mulţi oameni mor din cauza hemoragiilor digestive date de anti-inflamatoarele nesteroidiene. De ce nu se face o campanie anti aspirină? Despre vaccinuri se ştia de la început că au efecte secundare, că succesul, raportat la populaţie, luând în calcul şi riscurile date de vaccin, se preconiza a fi redus, de exemplu, în cazul vaccinului anti-poliomielitic. Dar epidemia de poliomielită din prima jumătate a secolului XX din Statele Unite, când mulţi copii au ajuns să fie dependenţi de plămâni artificiali, a fost reală şi a condus la cursa pentru descoperirea unui vaccin.
Medicina e la început, ştiinţa medicală e la început, deşi trăim într-o lume mai bună din punct de vedere al sănătăţii, suntem departe de a trăi în cea mai bună dintre lumi. Imoralitatea umană, inclusiv a industriei farmaceutice, e cât se poate de reală. Dar în lupta contra ignoranţei, a imoralităţii, a frânării progresului, nu aveam decât o armă: ştiinţă, cu mijloacele ştiinţifice corecte.
Şi în acest caz, a ne agăţa de prima ipoteză, prima cauză care ne vine în minte legată de un fenomen, e ceva neştiinţific. Ne place să credem că autismul e dat de vaccinuri, că dacă nu ar mai fi vaccinuri, nu ar mai fi autism. Din păcate, cel mai probabil, nu e cazul. Ţapul ispăşitor nu mulţumeşte raţiunea şi nu e o invenţie a naturii, ci a oamenilor care nu vor să caute cauzele reale, adesea extrem de complexe, ale unui fenomen./dsirbu
RADOR – 21 iulie
