Inundaţii masive, în Insula de Sud din Noua Zeelandă

În Insula de Sud din Noua Zeelandă rămâne în vigoare starea de urgenţă decretată din cauza inundaţiilor din mai multe zone. Ploile torenţiale au adus, în numai două zile, cantitatea de precipitaţii aferentă unei luni întregi. Daunele din jurul oraşului Dunedin au fost descrise drept considerabile, iar inundaţiile au provocat haos şi în Christchurch. Şoselele s-au transformat în râuri, iar zone extinse de teren arabil au fost acoperite de ape. Ar putea dura câteva zile până când o parte dintre sinistraţi se vor putea întoarce acasă. Starea de urgenţă decretată în regiunea Otago va rămâne în vigoare până luni. Noi ploi torenţiale sunt ateptate şi pe coasta de vest a Insulei de Sud, transmit corespondenţii BBC./mbrotacel/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 iulie