Părinţii bebeluşului Charlie Gard au renunţat la bătălia în instanţă pentru un tratament experimental

Părinţii bebeluşului Charlie Gard au anunţat luni că renunţă la bătălia în instanţă pentru a-i oferi acestuia tratament suplimentar şi vor discuta cu medicii de la spitalul din Londra despre modalităţile de a-i permite copilului să moară. Mama lui Charlie, Connie Yates, care a obţinut sprijinul preşedintelui SUA, Donald Trump şi al Papei Francisc, pentru campania de a-şi ţine fiul în viaţă, a declarat că Charlie, care are 11 luni, ar fi putut trăi o viaţă normală dacă ar fi primit tratamentul mai devreme. Charlie suferă de o afecţiune genetică rară, ce provoacă cedarea progresivă a musculaturii şi degradare cerebrală, iar părinţii săi voiau să-l ducă în Statele Unite, pentru a primi o terapie experimentală. Instanţele britanice, susţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, au refuzat să acorde părinţilor permisiunea pentru acest demers, motivând că suferinţa copilului ar fi prelungită, fără şanse reale de vindecare./mbrotacel/dsirbu

REUTERS – 24 iulie