Româncele sechestrate în Gaza s-au întors acasă

Trei românce care ar fi fost sechestrate în Gaza, chiar de tatăl lor, s-au întors acasă. Fetele, cu vârste între 20 şi 23 de ani, au plecat din ţară în urmă cu 17 ani, alături de mama lor, cetăţean român, şi tatăl lor, palestinian. În 2011, femeia a revenit în România pentru o vizită scurtă, dar nu s-a mai putut întoarce din cauza conflictului dintre Israel şi Palestina, fetele au rămas însă acolo, alături de tatăl lor. În tot acest timp, mama a încercat să-şi aducă fiicele în România, de teamă că acestea ar putea fi în pericol. Femeia spune că, deşi majore, fetele nu-şi puteau lua propriile decizii şi că tatăl lor hotăra abuziv pentru ele.
-: Cu siguranţă, s-ar fi întâmplat lucruri îngrozitoare, dacă Ministerul Afacerilor Externe nu ar fi interevenit să le aducă acasă. Voi face tot ce pot ca după 17 de tristeţe să vină 17 de fericire şi bucurie.
Paul Ciocoiu, purtător de cuvânt al MAE: Am investit foarte multă energie, foarte multe resurse. Am avut echipe consulare, pe lângă echipa care a coordonat totul din centrală, am avut echipe consulare mobile de la trei reprezentanţe diplomatice din regiune, de la Tel Aviv, echipe consulare care le-au însoţit pe cele trei românce pe tot parcursul drumului.
-:  Am încercat. Am fost sigure că o vom revedea, dar a durat foarte mult timp. Ştiam că vom avea nevoie de timp şi, în acelaşi timp, ştiam că este periculos să mai aşteptăm. Este o situaţie greu de explicat./eendrefy/denisse
DIGI 24 (26 iulie)