THE SUN: Un avion Typhoon al RAF s-a ridicat pentru a alunga două avioane ruseşti care se îndreptau spre spaţiul aerian al NATO din zona Mării Negre

Avionul de luptă a pornit spre bombardierele ruseşti TU-22 Backfire,

în largul coastelor României

În această dimineață, RAF (Royal Air Forces) a ridicat unul dintre avioanele sale de luptă pentru a intercepta două bombardiere ruseşti, în Marea Neagră. Un avion britanic Typhoon a pornit rapid spre bombardierele TU-22 Backfire ale Moscovei, în timp ce acestea se apropiau de spațiul aerian al NATO, în largul coastelor României. Avionul britanic supersonic – capabil să atingă viteze de 1.500 km/h – era staţionat la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, pe coasta de vest a Mării Negre. Rusia și Ucraina ocupă extremitatea nordică a mării. Avioanele nu s-au apropiat destul de mult ca să se vadă unul pe altul, iar avioanele ruseşti au plecat spre sud. Comandantul de aviaţie Lewis Cunningham, de la Escadronul 3, a spus: „A funcționat așa cum ne-am așteptat. Am luat detaliile, am fugit la aeronavă și am decolat în intervalul de timp prescris„. El a adăugat: „Este satisfăcător. Am observat că se întâmplă ceva și apoi foarte repede a venit telefonul și am ieșit”. Comandantul Andrew Coe, de la Escadronul expediționar 135 staţionat în România, a declarat: „Aceasta a fost o operațiune de rutină și nu este diferită de ceea ce fac avioanele NATO în alte zone, în mod regulat„.

Avioanele rusești și ccele ale RAF s-au urmărit de mai multe ori în ultimii ani – forțele aeriene ale lui Vladimir Putin lansând mai multe runde de etalare a puterii militare în jurul Marii Britanii. În februarie, sisteme de vârf ale RAF au interceptat două bombardiere rusești de tip Blackjack, cu capacităţi nucleare, în timp ce acestea scrutau coasta de vest a Scoției și Irlandei. Pe drum au fost întâmpinate de două avioane britanice Typhoon supersonice, de la două baze scoțiene. La acea vreme, purtătorul de cuvânt al RAF a declarat: „Putem confirma ca avioanele Typhoon de reacţie rapidă de la baza RAF Lossiemouth şi RAF Coningsby s-au ridicat pentru a monitoriza două bombardiere Blackjack în timp ce acestea se aflau în zona de interes a Marii Britanii„.

THE SUN (Marea Britanie), 25 iulie 2017

Autor: Danny Collins

https://www.thesun.co.uk/news/4096623/raf-scrambles-typhoons-to-intercept-russian-bombers-as-they-approach-nato-airspace-in-the-black-sea/