Guvernul urmează să dezbată un proiect de lege privind vaccinarea

 Guvernul urmează să dezbată, în şedinţa de astăzi, într-o primă lectură, un proiect de lege privind vaccinarea, care conţine responsabilităţi pentru atât pentru autorităţi şi medici, cât şi pentru părinţi. O lege a vaccinării a devenit necesară în România, în condiţiile în care peste opt mii de persoane s-au îmbolnăvit de rujeolă în ultimul an, iar 32 au murit din cauza complicaţiilor. Un raport privind Programul Naţional de Vaccinare, publicat, ieri, de Ministerul Sănătăţii, arată că peste 220 de mii de copii din întreaga ţară sunt nevaccinaţi împotriva rujeolei, motiv pentru ministrul Florian Bodog de a propune schimbarea din funcţii a cinci şefi de Direcţii de Sănătate Publică. Acestora li se reproşează proasta gestionare a campaniei de vaccinare împotriva rujeolei. Medicul Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, a subliniat, la Radio România Actualităţi, că o rată ridicată a imunizării presupune, în primul rând, asigurarea stocurilor de vaccin. /cpodea/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 iulie)