Calendarul evenimentelor, 28 iulie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Ministere

* Ministerul Afacerilor Interne organizează o ședință publică pe a cărei ordine de zi figurează dezbaterea publică a proiectului Ordonanţei pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice – ora 9:30

– Apărare, Interne

* Directorul general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti susţine o conferinţă de presă cu privire la „Organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice” – ora 10:00, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române

– Partide

* Buzău: Vizita preşedintelui PNL, Ludovic Orban, însoţit de prim-vicepreşedinţii Erland Cocei, Iuga Ionuţ-Ciprian, secretarul general al partidului, Robert Sigheartău şi Iulian Dumitrescu, în cadrul căreia vor susţine o conferinţă de presă – ora 15:00, la sediul PNL Buzău

* Sibiu: Conferinţa de presă a preşedintelui PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan – ora 12:30, la sediul PNL Sibiu, Str. Nicolae Bălcescu nr. 34

 

– Culte, Biserică

* La Parohia Mărcuța, are loc o seară cultural-duhovnicească intitulată „Sărbătorim Ziua Imnului Naţional cu românii din Basarabia şi nordul Bucovinei”, eveniment desfăşurat cu ocazia sărbătoririi oficiale a Imnului Naţional al României – ora 18:00, Str. Biserica Mărcuţa nr.8

– Administraţie

* Şedinţa Consiliului Local Sector 5 – ora 12:00, la sediul Primăriei Sectorului 5, Str. Constantin Mille nr. 10, etaj 3, sala 301

* Ploieşti: Primarul Municipiului Ploieşti, Adrian – Florin Dobre premiază excelenţa în educaţie, în cadrul şedinţei Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, care va avea loc la sala de şedinţe a Palatului Administrativ – ora 12:30

* Cluj-Napoca: Şedinţa Colegiului Prefectural Cluj – ora 10:00, la Sala Mare a Palatului Administrativ

* Constanţa: Şedinţa Consiliului Judeţean Constanţa – ora 11:00

* Suceava: Şedinţa Consiliului Judeţean Suceava – ora 10:00

* Târgoviște: Şedinţa Consiliului Judeţean Dâmboviţa – ora 13:00

* Târgovişte: Şedinţa Consiliului Local Târgovişte – ora 14:00

 

– Social

* Limanu, jud. Constanţa: Peste 30 de yacht-uri cu vele din România şi Bulgaria se vor întrece, în perioada 28-30 iulie, într-o inedită regată organizată în scop caritabil. Acestea vor lua startul, sâmbătă, 29 iulie, în cadrul celei de-a V-a ediţii a Regattei caritabile Rotary Mangalia, organizate de Rotary Club Mangalia, Seanergya Yacht Club şi Asociaţia Club Sportiv Electrică Balkan, în parteneriat cu Primăria Limanu. Scopul competiţiei este de a promova şi a dezvolta yachting-ul sportiv românesc, fondurile obţinute urmând a fi folosite pentru iniţierea unui proiect de construcţie a unei baze sportive de yachting, unde copiii şi adolescenţii să poată fi instruiţi în tainele acestui sport

 

– Medicină, Sănătate

* Marş festiv în Bucureşti al coloanei de ambulanţe, cu prilejul Zilei Naţionale a Ambulanţei (28 iul.), pe traseul Bd. Basarabia – Şos. Mihai Bravu – Şos. Ştefan cel Mare – Bd. Iancu de Hunedoara – Piaţa Victoriei, cu staţionare 10-15 minute – Calea Victoriei – Piaţa Revoluţiei (cu staţionare 10-15 minute) – Piaţa Naţiunile Unite – Bd. Naţiunile Unite – Piaţa Constituţiei – Bd. Unirii – Piaţa Alba Iulia – Bd. Decebal – Piaţa Hurmuzachi – Bd. Basarabia – intrare Stadionul Naţional Arena – între orele 10:30-12:00

 

– Învăţământ, Cercetare

* Capidava, jud. Constanţa: Între 28 iulie şi 6 august, se va desfăşura cea de-a 28-a ediţie a Academiei de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Viitorologie şi Science Fiction „Atlantykron”, sub genericul „Insula viitorului”, în organizarea Centrului pentru Studii Complexe şi Fundaţia World Genesis din SUA, în colaborare cu Societatea CYGNUS din Suceava, cu Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, cu Institutul de Ştiinţe Spaţiale, cu Asociaţia pentru Inovaţie, cu HUP Center pentru Dezvoltarea Performanţei, cu SARS România (Search and Rescue Service) şi cu sprijinul revistei Ştiinţă şi Tehnică

– Diverse

* Deva: Festivalul Virșlilor, ediția a V-a, care promovează cultura gastronomică locală și tradițiile zonei, va avea loc în perioada 28-30 iulie, în Piața Cetății din localitate. Din programul festivalului nu vor lipsi concertele de muzică pop și de folclor, susținute de artiști și trupe de renume care vor începe zilnic, la ora 18:30

* Roman: Primăria Municipiului organizează Bâlciul Anual 2017 – ora 11:00, în Bazarul din Roman (28 iul. – 6 aug.)

* Timişoara: Are loc Târgul de Antichităţi – la Iulius Mall (28 – 30 iul.)

 

– S-a întâmplat într-o zi de 28 iulie

* Acum 169 de ani (1848), a avut loc o nouă adunare populară pe „Câmpia Libertăţii” (Filaret) din Bucureşti, unde s-a ales o Locotenenţă domnească formată din trei membri (liberalii moderaţi Nicolae Golescu, Ion Heliade Rădulescu şi Christian Tell), care acceptă să modifice Constituţia în sensul dorit de sultan. A doua zi Locotenenţa a fost recunoscută de comisarul Porţii Otomane drept guvern legitim al Ţării Româneşti (28.VII/9.VIII)

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Naţională a Ambulanţei” este marcată, începând cu anul 2015, pentru recunoaşterea contribuţiei serviciilor de Ambulanţă în asigurarea şi menţinerea stării de sănătate a cetăţenilor. Prima „Salvare” din Bucureşti (Societatea de Salvare din Bucureşti) a apărut la această dată, în 1906, din iniţiativa privată a profesorului Nicolae Minovici, sub deviza „Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor”; România a devenit astfel al treilea stat din Europa cu serviciu de ambulanţă, după Olanda şi Austria

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Luxemburg: Eurostat publică un raport al Comisiei Europene privind încrederea în economia zonei euro