Recuperarea unui turist căzut cu bicicleta pe munte, în zona Bucegi

Salvamontiştii din Bucegi au reuşit să îl recupereze pe turistul care astăzi după amiază, în timp ce se afla cu bicicleta pe munte, a căzut aproximativ 40 de metri într-o prăpastie din zona Vârfului Omul. Eforturile salvamontiştilor au durat aproximativ 4 ore, dar în cele din urmă tânărul a fost transportat la Piatra Arsă şi preluat apoi de o ambulanţă. Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, bărbatul a suferit multiple traumatisme şi contuzii la nivelul capului, coloanei şi mâinilor şi a fost nevoie de transportarea lui la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti./apuscasu/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 29 iulie)