O femeie din SUA a sunat la 911 pentru că un şarpe boa constrictor o apucase de faţă

O femeie din Statele Unite a sunat la serviciul de urgenţă 911 pentru că avea un şarpe boa constrictor de 1,6 metri încolăcit în jurul ei, care a apucat-o de faţă. În vârstă de 45 de ani, americana din statul Ohio a explicat operatorului de la 911 că şarpele s-a încolăcit în jurul ei şi a apucat-o de cap. „Vă rog, grăbiţi-vă, deja îmi acoperă nasul şi mă sufoc!”, a spus femeia operatorului. Serviciul de urgenţă a sosit rapid la locuinţa femeii, iar echipa de intervenţie a fost nevoită să decapiteze şarpele pentru a-i putea desface fălcile prinse de faţa femeii. Femeia, care avea în locuinţă alţi 11 şerpi, a spus echipei de intervenţie că salvase cu o zi în urmă şarpele boa constrictor. Femeia, al cărei nume nu a fost dat publicităţii, a fost ulterior tratată la spital pentru răni uşoare, informează corespondenţii Euronews./mbaciu/dsirbu

EURONEWS – 30 iulie