Mike Pence dă asigurări că reducerea numărul diplomaţilor americani în Rusia nu va slabi angajamentul Washingtonului faţă de securitatea aliaţilor lor

Realizator: Vicepreşedintele american Mike Pence a dat asigurări astăzi, în capitala Estoniei,Tallinn, că recenta cerere a Moscovei ca Statele Unite să reducă numărul diplomaţilor americani în Rusia nu va slabi angajamentul Washingtonului faţă de securitatea aliaţilor lor.

Reporter: Georgiana Grosso – Într-o conferinţă de presă pe care a avut-o după o întrevedere cu preşedinţii celor trei state baltice, Estonia, Letonia şi Lituania, vicepreşedintele american, Mike Pence, a subliniat că Statele Unite sunt alături de cele trei naţiuni pentru un parteneriat mai solid şi cheltuieli mai importante pentru apărare. Mike Pence a reproşat Rusiei că vrea, în continuare, să modifice frontierele. El a afirmat angajamentul Statelor Unite de a răspunde oricărei tentative de recurgere la forţă. Mike Pence va susţine astăzi un discurs în faţa militarilor NATO desfăşuraţi în Estonia, înainte de a pleca spre capitala Georgiei, Tbilisi.

Turneul european al vicepreşedintelui american se va încheia în Muntenegru. France Presse aminteşte că preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat ieri că personalul diplomatic al Statelor Unite în Rusia va fi redus cu 755 de persoane şi va rămâne la un efectiv de 455 de persoane. Anunţul liderului de la Kremlin survine adoptării unor noi sancţiuni împotriva Rusiei de către Congresul american, în urma amestecului în alegerile prezidenţiale, cât şi anexării Crimeii, în 2014, la Federaţia Rusă, pentru care Washingtonul impusese deja sancţiuni./rpatulea/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 iulie