Angajatorii vor plăti contribuţiile pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru salariaţii cu venituri sub 1.450 de lei

Angajatorii vor plăti de astăzi contribuţiile pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru salariaţii cu contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord, chiar dacă aceştia au veniturile mai mici de 1.450 de lei. Schimbarea Codului Fiscal a fost făcută de Guvern, luna trecută, prin ordonanţă de urgenţă şi ar urmări combaterea muncii la negru. Decizia a nemulţumit însă atât sindicatele, cât şi patronatele, care au cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională.
Măsura a fost criticată atăt de către patronate, cât şi de către sindicate, în primul rând deoarece a fost adoptată fără realizarea unui studiu de impact şi fără a respecta prevederile legii responsabilităţii fiscal-bugetare referitoare la modificarea Codului Fiscal. Reprezentanţii angajatorilor susţin că noua reglementare îi va obliga să achite contribuţii sociale la nivelul salariului minim brut inclusiv pentru angajaţii care lipsesc nemotivat de la muncă, în timp ce sindicaliştii spun că patronatele vor face restructurări de personal sau vor reduce drastic numărul orelor contractate prin contractele cu durată parţială de lucru, iar pensia angajaţilor cu astfel de contracte oricum nu va creşte. Excepţie de la aplicarea acestei măsuri fac salariaţii elevi, studenţi, persoane cu dizabilităţi, pensionari şi cei care cumulează venituri cel puţin la nivelul salariului minim brut pe ţară. Noua reglementare vizează reducerea fenomenului de muncă nedeclarată, respectiv situaţiile în care contractele cu timp parţial de muncă sunt încheiate numai pentru evitarea impozitării potrivit regulilor prevăzute pentru contractele individuale cu timp normal de lucru./dursache/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 august)