Continuă seria evenimentelor organizate în Săptămâna Mondială a Alăptării la Sân

Continuă seria evenimentelor organizate în Săptămâna Mondială a Alăptării la Sân, care se va încheia luni. Astăzi, la Bacău, părinţii care au deja un bebeluş, dar şi cei care aşteaptă un copil sunt invitaţi la tradiţionala plimbare în Parcul Cancicov, pe aşa-numita alee a alăptării, între orele 15:00 şi 17:00. Cei prezenţi vor putea schimba impresii despre cei mici şi despre importanţa hrănirii la sân a nou-născuţilor.

Acum cinci ani, doar 12,6% dintre românce alăptau. Astăzi, numărul mamelor care-şi hrănesc copiii la sân exclusiv până la şase luni a crescut, rata ajungând la 29,8%. Potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Sănătate pentru Mame şi Sugari, creşterea se datorează întregii comunităţi, care a înţeles cât de benefic este laptele matern pentru sănătatea bebeluşilor.
Doctor Ioana Roşca: Alăptatul este un lucru firesc, pentru că se creează o legătură afectivă extraordinară şi pentru că este un start foarte bun pentru tot restul vieţii, pentru viitorul adult, şi care, viitorul adult, practic, face parte dintr-o societate sănătoasă, dacă este şi el sănătos. De-asta susţin alăptatul – pentru o societate sănătoasă.
Realizator: Studiile mai arată că alăptarea timp de cel puţin un an scade riscul femeilor de a dezvolta cancer la sân şi alte afecţiuni ginecologice./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 august