Recomandări de la ANSVSA

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor le recomandă oamenilor ca, în acest interval canicular, să fie foarte atenţi la felul în care păstrează sau prepară alimentele. Astfel, cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală se fie puse în frigider, alimentele gătite să fie păstrate în recipiente acoperite, iar produsele care au fost decongelate să nu se recongeleaze pentru fi preparate sau consumate ulterior. În plus, ANSVSA îi sfătuieşte pe consumatori să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente, dar şi să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le mânca. Totodată, ANSVSA le recomandă oamenilor să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă./dursache/gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 august