Un copil de 9 ani a făcut cerere la NASA pentru a deveni ofiţer de protecţie planetară

 Recentul anunţ pentru ocuparea poziţiei de Ofiţer Protecţie Planetară la NASA a generat un val de interes printre oamenii de ştiinţă şi publicul general. Anunţul a atras şi atenţia lui Jack Davis din New Jersey, în Statele Unite, autointitulat „gardian al galaxiei”, care a trimis imediat la NASA cererea sa de intrare în organizaţie. În cerere, Jack Davis, care are numai 9 ani, a declarat că este convins că este potrivit pentru rolul de ofiţer cu protecţia planetară pentru că sora lui consideră că el este extraterestru. Drept răspuns la cererea sa, Jack a primit o scrisoare din partea directorului Departamentului de ştiinţă planetară din cadrul NASA, Jim Green, care l-a încurajat să continue interesul său pentru ştiinţă şi şi-a exprimat speranţa că se vor întâlni în viitor. „La NASA suntem bucuroşi să îi învăţăm pe copii despre spaţiu şi îi inspirăm mereu să devină noua generaţie de exploratori. Gândeşte-te la asta ca la un sistem de manevră (utilizat la menţinerea sateliţilor pe o orbită geostaţionară – n.red.) – ca la un impuls care poate să schimbe în sens pozitiv şi definitiv viaţa unei persoane şi care poate să schimbe amprenta noastră în acest univers”, i-a scris lui Jack directorul Jim Green. Puştiul de numai 9 ani a primit şi un telefon de la NASA în care a fost felicitat că este interesat de poziţia scoasă la concurs, relatează corespondenţii Euronews. /mbaciu/ddaniela

(EURONEWS – 6 august)