Washingtonul a expulzat doi diplomaţi cubanezi

Washingtonul a expulzat doi diplomaţi cubanezi după ce membri ai Ambasadei Statelor Unite din Havana au suferit simptome fizice misterioase, a anunţat Departamentul de Stat american. Deocamdată nu se cunoaşte cu exactitate ce s-a întâmplat.  Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert, a declarat că nu există „răspunsuri definitive despre sursă sau cauză”. Citat de agenţia de presă Reuters, un oficial guvernamental a declarat că unii membri ai personalului ambasadei americane din Havana au suferit pierderi de auz. S-a sugerat ca pierderile de auz ar putea să fi fost provocate de un dispozitiv sonic plasat în exteriorul locuinţelor diplomaţilor, dispozitiv care emite un sunet inaudibil ce poate provoca surzenia. Ministerul cubanez de externe a anunţat că a fost declanşată o investigaţie. Numind nejustificată expulzarea diplomaţilor cubanezi, ministerul a informat că doreşte să coopereze cu Washingtonul pentru a clarifica ce s-a întâmplat. „Cuba nu a permis niciodată şi nu va permite niciodată ca teritoriul cubanez să fie folosit pentru orice fel de acţiune împotriva diplomaţilor acreditaţi şi a familiilor acestora”, a precizat ministerul de la Havana. Statele Unite şi Cuba au restabilit legăturile în 2015, după 50 de ani de ostilităţi./astrugar/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 august)