svinitaPoate puţini ştiu că Sviniţa – o comună mehedinţeană de pe Clisura Dunării, se mai numeşte şi “tărâmul smochinelor”, deoarece aici este unicul loc din România şi chiar din Europa unde de peste 500 de ani smochinii cresc şi rodesc în gospodăriile oamenilor precum corcoduşii din zona Olteniei. Primarul Nicolaie Curici a declarat pentru Radio Reşiţa, că Primăria organizează sâmbătă, 19 august, cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Smochinelor, o zi cu tradiţionalele concursuri, în care va fi premiată cea mai bună dulceaţă de smochine şi cea mai bună ţuică de fruct. Nu vor lipsi conferinţele, manifestările sportive şi culturale, întrecerile, muzica populară românească şi sârbească, o mulţime de invitaţi din ţară şi străinătate şi, nu în ultimul rând, comercianţii de bere şi mici. „Este unicul festival din România şi a ajuns la ediţia a XVIII-a. Este un eveniment tradiţional al comunei noastre care cuprinde activităţi sportive şi cultural artistice susţinute de invitaţi şi de formaţia gazdă. Între orele 12.00 şi 14.00 sunt programate conferinţele, iar de la 14.00 expoziţia de produse din smochine şi obiecte tradiţionale, precum şi concursurile de dulceaţă şi ţuică de smochine. La ora 19.00 – parada costumelor populare şi program artistic prezentat de formaţii şi ansambluri din: Moldova Veche, Măceşti, Pojejena, Liubcova, Ştei din judeţul Bihor şi dansatorii ansamblului „Dunav” din Sviniţa. După aceea e balul comun al festivalului.” Acţiunile în comună vor debuta de la ora 12.00. Ca element de noutate, dulceaţa de smochine de Sviniţa este marcă înregistrată la OSIM, în urma demersurilor făcute de primarul Nicolaie Curici, iar acum se fac eforturi şi pentru înregistrarea ţuicii de smochine şi a unei prăjituri cu smochine, făcută după o reţetă tradiţională. Comuna Sviniţa este singurul loc din ţară şi chiar din Europa unde smochinii cresc în gospodăriile oamenilor. Tocmai de aceea capul de afiş al sărbătorii este competiţia oficială de desemnare a localnicilor care au cea mai bună ţuică ori dulceaţă din smochine. Primarul Nicolaie Curici a spus că, în urmă cu aproximativ 500 de ani, smochinul a fost adus la Sviniţa şi pe insula Ada-Kaleh de către un paşă turcesc. Anual se înfiinţează noi livezi cu smochini a câte 200-500 de puieţi, a mai subliniat edilul pentru Radio Reşiţa.

smochine“Putem spune că Sviniţa este un tărâm al smochinelor. Este o zonă unică în ţară şi în Europa. Nu mai există aşa ceva. Aici smochinii cresc precum corcoduşii în Oltenia. Fiecare familie are aproximativ 50 de smochini roditori şi face dulceaţă, ţuică şi alte produse din acest fruct. Şi noi, Primăria, am plantat 1.000 de smochini printr-un proiect de 70.000 de dolari în anul 2012 şi acum aceştia au dat rod. Pe raza comunei sunt aproximativ 5.000 de smochini pe rod în grădinile localnicilor. Clima de aici este cu influenţă mediteraneană şi le prieşte smochinilor. Astă iarnă, Dunărea a fost îngheţată mai multe zile, dar pomii nu au avut de suferit. În ceea ce priveşte dulceaţa de smochine de Sviniţa: am înregistrat-o la OSIM şi acum produsul tradiţional este marcă înregistrată”, a precizat primarul Nicolaie Curici. Pentru că sunt produse rare şi de calitate, un borcan de dulceaţă de smochine se vinde între 12 şi 15 lei, iar un litru de ţuică de smochine poate ajunge şi până la 100 de lei; preţurile fiind stabilite de producătorii de la standurile ce se vor amplasa în centrul comunei şi în curtea şcolii din localitate. Primarul Sviniţei a declarat că, la Festivalul Smochinelor vor fi prezenţi invitaţi din localităţi din judeţele: Caraş-Severin, Timiş, Bihor şi Mehedinţi, dar şi oaspeţi din Republica Serbia. Pe întreaga perioadă a zilei de sâmbătă, toţi cei care vor veni la Festivalul Smochinelor vor putea asculta muzică populară de la formaţii culturale din Banat şi din Serbia. Cel mai aşteptat moment al evenimentului va fi concursul prin care juriul va desemna cea mai bună ţuică şi dulceaţă de smochine. “Sâmbătă, 19 august la Sviniţa, gospodarii comunei vor prepara la faţa locului, în cazane, dulceaţă şi ţuică de smochine, după specialitatea casei, pentru turiştii care vor veni în zonă şi vor vizita una dintre cele mai vechi aşezări din Banat cu etnici sârbi”, a mai spus Nicolaie Curici./ddaniela

RADOR, 18 august