Corpul de Control al primului ministru va ajunge la TAROM şi la Compania Naţională de Investiţii pentru verificări

 Corpul de Control al primului ministru ajunge astăzi la TAROM şi la Compania Naţională de Investiţii pentru verificări cerute de premierul Mihai Tudose. El a explicat aseară la un post de televiziune că intenţia guvernului este să salveze compania aeronautică de stat, aflată de mai mulţi ani pe pierdere.
Mihai Tudose: „Ea, acum mi se pare că merge mai rău ca anul trecut, dat fiind cifrele. A reușit să aibă o pierdere istorică. Va trebui făcut ceva fiindcă este o companie națională, este un simbol național, până la urmă TAROM-ul, și nu va fi nici închisă și nici vândută. Ea va trebui să intre pe profit și să se dezvolte”.
La ultima şedinţă de guvern, premierul Mihai Tudose l-a criticat pe ministrului transporturilor, Răzvan Cuc, că şi-a asumat o conducere neperfomantă la compania aeriană de stat. Primul ministru a spus că este nemulţumit şi de activitatea de la CFR./aburtica/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 august)