Republica Moldova a cerut Adunării Generale a ONU să analizeze retragerea forţelor de pace ruse din Transnistria

Republica Moldova s-a adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite cu rugămintea de a include problema retragerii forţelor de pace ruse din Transnistria pe ordinea de zi a celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care va începe la 12 septembrie. Într-o scrisoare a reprezentantului permanent al Republicii Moldova pe lângă această organizaţie, Victor Moraru, publicată marţi, se afirmă că prezenţa militarilor ruşi „constituie un pericol pentru menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale”. „Guvernul Republicii Moldova, în conformitate cu articolul 11 din Carta Naţiunilor Unite, solicită includerea problemei privind retragerea totală a acestor forţe armate străine de pe teritoriul său pe ordinea de zi a celei de-a 72-a sesiuni a AG ONU ca punct separat de dezbatere” – a scris diplomatul moldovean. Victor Moraru a cerut ONU să sprijine eforturile îndreptate spre încheierea procesului privind retragerea necondiţionată, ordonată şi completă a forţelor armate străine de pe teritoriul său naţional. Potrivit afirmaţiilor sale, examinarea acestei teme în AG ONU „constituie un pas practic necesar în direcția diplomației preventive într-o regiune în care menținerea păcii și a securității internaționale se poate afla în pericol”. Amintim că forţele de pace ruse au fost introduse în zona conflictului transnistrean conform acordului semnat de Republica Moldova „privind principiile soluţionării paşnice a conflictului armat din regiunea moldovenească transnistreană” din 21 iulie 1992. /ssirbu/schelaru

(www.tass.ru – 22 august)