Ceremonii emoţionante la comemorarea a 100 de ani de la moartea Ecaterinei Teodoroiu

Ceremonii emoţionante la comemorarea a 100 de ani de la moartea Ecaterinei Teodoroiu: depuneri de coroane şi slujbe religioase au avut loc atât la Tg. Jiu, la Casa Memorială, cât şi în localitatea Străoane, la Vrancea, acolo unde Ecaterina Teodoroiu şi-a dat suflarea pe câmpul de luptă în urmă cu 100 de ani.
Reporter: Ceremoniile organizate de Consiliul Judeţean Vrancea, cu ocazia Centenarului Marelui Război, „Vrancea eroică 1917-2017”, s-au încheiat cu o ceremonie militară şi religioasă la Monumentul Ecaterinei Teodoroiu de la Străoane. Manifestările au debutat cu o slujbă religioasă, oficiată de un sobor de preoţi. Au fost depuse coroane de flori în memoria celor care în urmă cu 100 de ani s-au jertfit în bătăliile de la Mărăşeşti, Mărăşti, Muncelu, Soveja, dar şi pe alte fronturi din Vrancea şi din ţară.
-: Se depune o coroană de flori din partea Primăriei şi Consiliului Local al comunei Străoane.
Bebe Dobre, colonel în retragere: Sunt ofiţer în rezervă. În 1972 am fost repartizat la Regimentul 18 Gorj „Ecaterina Teodoroiu”, din Caransebeş, eu gorjean fiind. Motivaţii de ordin personal care m-au determinat să-i propun domnului primar ca dânsul să lucreze postamentul acestui edificiu comemorativ, iar eu să vin cu gărduleţul, cu crucea…
Vasile Zbârciu, primar localitatea Străoane: Chiar aici a fost împuşcată; sunt aici, cei din spatele nostru, aici, cea mai bună dovadă. Aici a fost casa boierului Bostoleanu, exact cum scrie în scrisoarea soldatului care este /…/ general la Arhivele Statului.
Reporter: Şi la Tg. Jiu oamenii şi-au amintit de eroina de pe Jiu şi au omagiat-o. La Centenar a participat şi strănepoata acesteia, care s-a înrolat în Asociaţia Cercetaşilor.
-: Reprezentanţii Asociaţiei Cercetaşilor Tradiţionali din România, Filiala Unitate General Dragalina, simbolic, o vor primi în rândurile lor pe stră-stră-strănepoata de soră a Ecaterinei Teodoroiu.
-: Un eveniment minunat, adică grandios. Nu mă aşteptam să fie atât de fain.
Reporter: Pentru a-şi aminti de Ecaterina Teodoroiu, mai multe personaje s-au costumat în cercetaşi şi surori medicale pentru a elogia posturile pe care eroina le-a avut înainte de a deveni soldat.
Daniela Pătraşcau, soră medicală: E foarte important pentru mine şi sufletul meu şi de aceea am acceptat cu foarte mari emoţii să o reprezint pe Ecaterina Teodoroiu soră medicală.
-: Ea a avut o înaltă conştiinţă şi s-a jertfit pentru neamul şi ţara românească.
Emil Boboescu, locotenent: A fost primul ofiţer-femeie comandant al Armatei Române, primind gradul de sublocotenent onorific şi fiind comandant de pluton, poziţie din care a şi căzut.
Reporter: În curtea Casei Memoriale de la Tg. Jiu autorităţile au plantat un stejar.
-: Îl plantăm în semn de omagiu şi să nu piară niciodată…
Reporter: Pe 20 august 1917, Regimentul 43/59 Infanterie din care făcea parte Ecaterina Teodoroiu, ocupa poziţiile în tranşeele de pe Dealul Secului, în zona localităţii Muncelu. În seara zilei de 22 august, în cursul unui atac declanşat de Regimentul 40 Rezervă german şi respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu a căzut eroic în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent./avladucu