BBC Earth lanseaza documentarul Oameni Extraordinari

BBC Earth lansează o nouă serie documentară intitulată Oameni Extraordinari care va avea premiera pe data de 28 august, de la orele 23:00. Documentarul surprinde oameni uimitori și inspirați, ale căror corpuri și vieți s-au format într-un mod foarte diferit de cel convențional. Vă invităm să îi cunoașteți pe cei mai extraordinari oameni care au împins limitele medicinei și au sfidat legile naturii.

Seria Oameni Extraordinari reunește cei mai talentați oameni de știință și pacienți care nu au renunțat la luptă, precum inginerul din Londra care a proiectat un aparat medical pentru a-și proteja inima sau un om paralizat din Ohio care poate să-și miște din nou degetele cu ajutorul semnalelor trimise direct de către creier. Cartea de Curiozități șI Mistere Medicale include povestea unui bărbat care nu se poate opri din râs, o femeie ai cărei mușchi se transformă în os, o fată care poate să meargă numai desculță și cea mai păroasă familie din lume. Descoperiți cum experiențele lor transformă modul în care înțelegem fiziologia umană, oferindu-ne perspective uimitoare asupra modului în care corpurile noastre se dezvoltă, prosperă și supraviețuiesc.

Urmând un ritm rapid și dinamic, fiecare episod oferă mai multe povești pe parcursul fiecărei ore de program, combinând scurte întâmplări extrase din arhivă cu materiale filmate de-o manieră aparte și împletite cu informații amuzante preluate din cele mai bizare și cele mai impresionante cazuri din istoria medicală.

Informații despre producție:

Prezentator – Gabriel Weston Trust Me – I’m A Doctor

Producător – Graeme Thomson – Colour: The Spectrum Of Science

Producător Executiv – Jacqueline Smith – Colour: The Spectrum Of Science

***

 Pentru mai multe informații, vă rugăm să îl contactați pe:

Bogdan Grigoraș

Responsabil Comunicare pentru BBC Worldwide în România

bogdan.grigoras@eventures.ro

Despre BBC Worldwide

BBC Worldwide este principala divizie comercială a British Broadcasting Corporation (BBC). Viziunea sa este de a crește brand-urile, publicurile, încasările și reputația BBC în lume. Acest lucru este atins prin investițiile în continut și prin comercializarea și difuzarea acestuia de către BBC la nivel global, în acord cu standardele și valorile BBC. De asemenea, businessul promovează la nivel global creativitatea britanică.

În 2015/2016, BBC Worldwide a generat profituri de 133,8 milioane de lire sterline, vânzări de 1.020,4 milioane și a returnat un număr-record de 222,2 milioane de lire sterline către BBC. Pentru informații detaliate cu privire la performanța BBC, vă rugăm vizitați:

http://www.bbcworldwide.com/annualreview

bbcworldwide.com

twitter.com/bbcwpress

Despre BBC Earth

BBC EARTH este un brand factual global care își propune să inspire publicul din Marea Britanie și din întreaga lume cu peisaje, povești și personaje incredibile din lumea naturii. Din punct de vedere comercial și internațional, brand-ul este gestionat de BBC Worldwide, divizia comercială a BBC. Încă de la lansare, brand-ul s-a dezvoltat prin mai multe platforme de televiziune, evenimente live, social media, atracții turistice, lansări și proiecții în cinematografe și online pe BBC.com. Din 2015, brand-ul BBC EARTH va lansa la nivel internațional o serie de programe noi, menite să-i ofere publicului conținut factual premium.