Previziunile săptămânii 28 august – 3 septembrie 2017

Luni, 28 august

* Program la Senat:

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii și servicii, etaj 4, sala 4044

* Programul Camerei Deputaţilor:

* Preşedintele Liviu Dragnea are o întrevedere cu Mussa Maayatah, ministrul afacerilor politice și parlamentare al Regatului Hasemit al Iordaniei – ora 12:00

* Şedinţele Comisiilor parlamentare:

  • Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 14:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala „Mihai Viteazul”

* Târgoviște: Reprezentanța Comisiei Europene în România și platforma media CaleaEuropeana.ro organizează, cu sprijinul Centrelor Europe Direct și al autorităților locale, prima dintr-o serie de trei dezbateri publice cu cetățenii, intitulate „Agora – Viitorul Europei”, axate pe cele cinci scenarii privind viitorul Europei, prezentate în Cartea Albă publicată de Comisia Europeană în martie 2017

* Primirea de către secretarul de stat pentru analiză politică şi relaţia cu Parlamentul, Alexandru Victor Micula, a directorului general al Agenției pentru Energie Nucleară a OCDE, William Magwood IV – ora 11:00, la sediul MAE

* Buzău: Primirea-predarea comenzii la ISU Buzău – ora 12:00, Piaţa Dacia

* Reuniunea Biroului Executiv al PNL – ora 12:00, Sala Grupului parlamentar al PNL, Camera Deputaţilor, etaj 2

* Buzău: Agenţia de Dezvoltare Regională Sud Est organizează o sesiune de informare privind apelurile de proiecte în cadrul POR 2014-2020 – ora 11:00, la CJ Buzău

* Constanţa: Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” Constanţa în parteneriat cu Asociaţia Aeroporturilor din România (A.A.R.), organizează şedinţa Directorilor Generali ai Aeroporturilor Membre ai (A.A.R.)  (28 aug. – 1 sep.)

* Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, în cadrul celei de-a II-a sesiuni (august-septembrie) a examenului de Bacalaureat

* Are loc lansarea antologiei „Cartea basmelor”, de Petre Crăciun, apărută la Editura Zorio – ora 14:00, la sediul Institutului Cultural Român, Str. Aleea Alexandru nr. 38, sector 1. Volumul adună cele mai frumoase 50 de basme scrise de scriitorul Petre Crăciun în ultimii 25 de ani. Vor prezenta cartea, criticul literar Alex Ștefănescu, etnologul prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, Victor Ghe. Stan, președintele Filialei pentru copii și tineret a Uniunii Scriitorilor și scriitorul Alexandru Plăcintă (Chișinău). Actorul Zoltan Octavian Butuc va citi fragmente din basmele cuprinse în antologie, iar Monica Benedic (cantautor) și Carla Lucaci (elev-interpret), din comuna Ploscuțeni, Vrancea, vor întrepreta piese proprii, după versurile autorului

* Are loc proiecţia episoadelor 6 şi 10 ale serialului „Izolaţi în România”, realizator: Dite Dinesz – ora 19:00, la Cinema Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Printre partenerii media ai MNŢR: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti Fm

* Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, organizează în perioada 28 august – 3 septembrie, cea de-a VI-a ediție a Festivalului „Bucureștii lui Caragiale”, astfel Parcul Cișmigiu devine loc de întâlnire pentru nu mai puțin de 330 de actori, muzicieni, acrobați și artiști plastici care recreează, timp de o săptămână, un fragment din universul Bucureștilor de altădată. Evenimentele vor avea loc pe cele două scene amplasate pe peluzele din zona Platanului  (între Intrarea Rigas şi Piaţa Walter Mărăcineanu) şi în spaţiile aflate în imediata vecinătate a acestora. Astăzi, de la ora 20:30, Teatrul Masca prezintă spectacolul „Nastasia” – la Scena Mare

* Teatrul Arte dell’Anima prezintă spectacolul „Copii răi” de Mihaela Michailov, în cadrul Festivalului UNDERCLOUD (22 – 31 aug.), secțiunea Concurs – ora 20:00, la Sala Studio, ARCUB – Hanul Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84 – 90

* Târgu Cărbuneşti, jud Gorj: Cei mai buni lăutari din Oltenia participă la Festivalul de muzică lăutărească autentică „Gena Bârsan” – ora 16:00, la Centrul Cultural „Tudor Arghezi”. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul local, Primăria Târgu Cărbuneşti şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, iar parteneri sunt Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” şi Centrul Cultural „Tudor Arghezi” Târgu Cărbuneşti

*  Timişoara: Conferinţă de presă privind Festivalul de Film Central Timişoara (3 – 9 sep.) – ora 11:30, la Cărtureşti Mercy Timişoara

* Timişoara: În perioada 28 august – 3 septembrie, are loc Caravana Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în aer liber – ora 21:30, în Grădina de Vară Capitol. Proiecţia filmului „Povestea iubirii, în regia lui Radu Mihăileanu”, deschide serile de cinema în aer liber

* Budapesta: Are loc Campionatul mondial de judo, la care vor participa şi sportivi români (28 aug. – 3 sep.)

* New York: Turneul de Mare Şlem – US Open 2017; urmează să participe şi sportivi din România  – la Arenele Flushing Meadows (28 aug. – 10 sep.)

 

* Se dispută ultimul meci din etapa a 8-a a Ligii I de fotbal:

  • CSM Poli Iaşi – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 21:00, stadion Emil Alexandrescu – Iaşi

* Mogoşoaia: Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Christoph Daum, susţine o conferinţă de presă prilejuită de reunirea lotului în vederea meciurilor cu Armenia şi Muntenegru, din preliminariile CM 2018 – ora 12:00, CNF Mogoşoaia

* Se dispută meciuri în Grupa a 2-a preliminară a Ligii Campionilor la fotbal feminin:

  • Swansea City Ladies – WFC-2 Harkov – ora 18:00, Cluj-Napoca – stadion Clujana
  • Olimpia Cluj – Hibernian Ladies FC – ora 18:00, Cluj-Napoca – Cluj Arena

* Braşov şi Mamaia: Se desfăşoară un turneu futures masculin la Braşov şi unul ITF feminin la Mamaia (28 aug. – 3 sep.)

* Budapesta: Campionatul mondial de judo, la care vor participa şi sportivi români (28 aug. – 3 sep.)

* New York: Turneul de Mare Şlem – US Open 2017 (28 aug. – 1sep.). Astăzi, Simona Halep o întâlneşte pe rusoaica Maria Şarapova – ora 2:00 (ora României), pe arena Artur Ashe

* * * * *

– Paris: Summit în prezenţa președintelui francez, Emmanuel Macron, cancelarului german, Angela Merkel, a premierilor spaniol şi italian, Mariano Rajoy, respectiv Paolo Gentiloni

– Bruxelles: Cea de-a treia rundă de negocieri între Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii pe tema Brexit-ului (28 – 31 aug.)

– Budapesta: Vizita preşedintelui rus, Vladimir Putin

Marţi, 29 august

* Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 29 august – 1 septembrie, Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR), cu tema „O lume în schimbare: Mizele politicii externe a României” – la Hotelul Marriott, Calea 13 Septembrie, sector 5. La eveniment participă invitații speciali ai ministrului afacerilor externe: ministrul afacerilor externe al Egiptului, Sameh Shoukry, ministrul afacerilor externe al Marelui Ducat al Luxemburgului, Jean Asselborn și ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó

* Tîrgu Ocna: Festivitatea de absolvire a promoţiei 2017 și aniversarea a 20 de ani de la înființarea Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna – ora 9:30, în Piaţeta Primăriei oraşului Tîrgu Ocna, respectiv la sediul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare. La eveniment participă ministrul justiției, Tudorel Toader, viceministrul justiției din Republica Moldova, Anatolie Munteanu, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, directorul general al Departamentului Instituțiilor Penitenciare din Republica Moldova, specialiști și foști directori din cadrul Administrației Naționale a  Penitenciarelor din România, specialiști din cadrul Departamentului Instituțiilor Penitenciare din Republica Moldova, foști directori ai Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare, reprezentanții KRUS-Norvegia, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ liceal și universitar, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, reprezentanți ai autorităților publice locale, reprezentanți ai organizațiilor sindicale, precum și șefii de promoții ai școlii

* Procurorul general Augustin Lazăr a convocat, Consiliul procurorilor generali, pentru a discuta pe tema modificărilor legislative anunţate de ministrul justiţiei, Tudorel Toader – ora 11:00, la sediul Parchetului General

* Eurolines România şi FlixBus, liderul European în furnizarea serviciilor de mobilitate, organizează o conferinţă de presă cu prilejul inaugurării unui nou parteneriat – ora 11:00, la Hotel Intercontinental, la Sala Fortuna Vest, etaj 21

* Evenimentul de lansare a noii colecţii ECCO SOFT 1 – ora 18:00, pe Terasa Promenada Mall

* Evaluarea competenţelor digitale – proba D, în cadrul celei de-a II-a sesiuni (august-septembrie) a examenului de Bacalaureat (29 – 30 aug.)

* Asociaţia Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională organizează lansarea lucrării „Sănătate ca la carte” – ora 15:00, la Hotel Rin Central, Str. Traian nr. 57

* Ofertă educațională pentru învățământul profesional dual (sesiunea de toamnă), organizat în parteneriat cu operatori economici, pentru tinerii cu vârsta de până la 23 de ani, care au absolvit cel puțin învățământul gimnazial și care doresc să obțină o calificare profesională (29 – 31 aug.)

* În perioada 29-31 august, are loc o nouă ediţie a Estivalului de Chitară, în acest an, evenimentul propunând reîntâlnirea cu sonoritatea specială a chitarei în 12 recitaluri reunite sub sloganul „Împreună sub lună” – ora 19:30, în sala de concerte a Unteatru, Str. Sfinții Apostoli nr. 44. Organizatori: Asociaţia Culturală Kitarodia, în parteneriat cu Unteatru

* Tescani, jud. Bacău: Consiliul Judeţean Bacău, Ministerul Culturii şi Muzeul George Enescu din Bucureşti, organizează în perioada 29 august – 2 septembrie, cea de-a XXXVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Enescu – Orfeul Moldav” – sala Ateneu. De la ora 17:30, are loc un recital susţinut de Trio Ateneu – violonista Alexandra Onofrei, violistul Mihai Epuran şi violoncelista Simona Diaconu, şi Elisabeth Ganter (Elveţia), clarinet

* * * * *

– Paris: Președintele francez, Emmanuel Macron va susține un discurs la Palatul Elysee, în fața a circa 200 de ambasadori francezi veniți la Paris pentru o reuniune anuală ce le fixează foaia de parcurs

Miercuri, 30 august

* Târgu Mureş: România va găzdui în premieră, în perioada 30 august – 3 septembrie, Competiţia Mondială de Descarcerare (World Rescue Challenge). Competiţia va avea loc pe două secţiuni, descarcerare, cu trei variante – rapidă, standard şi complexă, şi secţiunea traumă, şi va fi găzduită de Parcul Municipal din Târgu Mureş

* Conferinţă de presă susţinută de inventatorul cidrului modern, Jean Pierre Stassen, aflat în vizită în România – ora 17:30, la Livada Urbană, Str. Ion Ionescu de la Brad nr. 4

* Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C, în cadrul celei de-a II-a sesiuni (august-septembrie) a examenului de Bacalaureat (30 – 31 aug.)

* Sibiu: Proiecția specială a celui mai recent film semnat de Radu Jude, „Țara moartă/The Dead Nation”, în cadrul proiectului „CINE M-A văzut la Habitus” – ora 20:00, la Librăria Habitus. Invitat: Cezar Mario Popescu

* Cahul, Republica Moldova: Concert de muzică românească susținut de Mihail și trupa sa cu prilejul „Zilei Limbii Române” (31 aug.), eveniment organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor în Republica Moldova – ora 20:00, în Piața Horelor

* Chișinău: Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituţie aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova şi Asociația Editorilor din România, organizează cu prilejul Zilei Limbii Române (31 aug.), cea de-a II -a ediţie a Salonului de Carte BookFest (31 august – 3 septembrie) – la Pavilionul Central al Moldexpo

* Timoc, Serbia: Concert susţinut de interpreta de muzică populară Steliana Sima, alături de instrumentiştii Mirel Bria (vioară) şi Augustin Dinu (acordeon), cu prilejul „Zilei Limbii Române” (31 aug.) – ora 19:00, la Casa de Cultură din Podgoraţ – comuna Bolievaț. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociaţia pentru Cultura Românilor/Vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”, Primăria din Podgoraţ şi Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis din Timoc. Din partea Institutului Cultural Român va participa vicepreşedintele Mirel Taloş şi Radu Baltasiu, directorul Direcţiei Românii din Afara Graniţelor

* * * * *

– Tokyo: Vizita primului ministru britanic, Theresa May, în Japonia (30 aug. – 1 sep.)

– Veneţia: Cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia – Mostra di Venezia (30 aug. – 9 sep.)

– Buñol, Spania: Are loc tradiţionala bătaie cu tomate „La Tomatina”

Joi, 31 august

* Neptun: Biroul Politic al PNL, urmează să se reunească în perioada 31 august – 2 septembrie

* Are loc târgul Baby Boom Show, expoziţie pentru copii între 0 şi 7 ani și viitoare mămici – la Centrul Expoziţional Romexpo (31 aug. – 3 sep.)

* Până la această dată se pot depune proiectele pentru investiţii în ferme mici în cadrul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020

* Tulcea: Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării va marca aniversarea a 27 de ani prin vernisajul unei expoziții de fotografii vechi intitulată „Delta Dunării – Trecutul Continuu”, organizată în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” și  Asociația Salvați Flora și Fauna Deltei Dunării – ora 15:00, la Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării (31 aug. – 7 sep.)

* Are loc spectacolul „Preludii inoportune” – recital de lirică universală, monoloage și momente comice, cu acompaniament muzical; participă actorii Irina Movilă și Marius Bodochi, și saxofonistul Cristian Soleanu – ora 20:30, la Casa Filipescu – Cesianu

* Bălți, Republica Moldova: Concert de muzică românească susținut de Mihail și trupa sa cu prilejul „Zilei Limbii Române” (31 aug.), eveniment organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor în Republica Moldova – ora 19:00, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”

* Cluj-Napoca: Între 31 august şi 17 septembrie are loc a 40-a ediție a Campionatului European de Baschet Masculin aflat sub egida FIBA Europe. Turneul va fi găzduit de România, Finlanda, Israel și Turcia – ora 18:00, în Sala Polivalentă Cluj-Napoca

* Braşov: Începând cu această vară se introduce primul tren turistic din Transilvania, conceptul denumit „Transilvania Train” fiind exclusiv turistic. Acesta va porni astăzi, din Brașov și va face un tur al sudului Transilvaniei, traseul incluzând Sighișoara, Mediaș, Alba Iulia, Sebeș, Sibiu și Făgăraș

* * * * *

– New Delhi: Ministrul de finanțe din India, Arun Jaitley, susţine un discurs în cadrul Summit-ului indian organizat de revista „The Economist”

– Congo: Alegeri legislative în Congo-Brazzaville, în cadrul cărora consilierii locali şi municipali îi vor alege pe noii senatori printr-un scrutin indirect

Vineri, 1 septembrie

* Iaşi: Departamentul de Tineret din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, organizează în perioada 1 – 4 septembrie, a IV-a ediţie a „Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși”

* Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00), în cadrul celei de-a II-a sesiuni (august-septembrie) a examenului de Bacalaureat

* Muzeul Național al Țăranului Român organizează în cadrul programului „Case ale migranților români: expoziție & filme documentare”, proiecţia filmului documentar „Aici… adică acolo” – ora 18:30, la Cinema Muzeul Țăranului. Regizoarea filmului documentar, Laura Căpățână Juller și monteurul Dana Bunescu vor participa la o discuție cu publicul

* Câmpulung Muscel: Festivalul Posada Rock 2017 – pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel (1 – 3 sep.)

* Alexandria şi Zimnicea: Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman, organizează prima ediţie a Taberei Folk Event  (1 – 3 sep.). Participă: Trupa Arhaic, cantautorii folk Florin Thomits (Sibiu), Valentin Moldovan (Baia Mare), Marian Marinescu și Trupa Antic (Brăila), folkiști din Bacău, precum și poeta Cristina Maria Firoiu (București)

* Gorneşti, jud. Mureş: AWAKE Festival va avea loc în perioada 1 – 3 septembrie, pe domeniul Teleki din satul Gornești, printre artiștii confirmați la această primă ediție numărându-se duoul australian de muzică electronică Knife Party, Tom Odell, dar și trupe ungurești și românești, ca Mary PopKids, Subcarpați, Golan, Jurjak și Les Elephants Bizarres

* Râmnicu-Vâlcea: Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science-Fiction – ARCASF, organizează, în perioada 1 – 3 septembrie, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, a 38-a ediție a Convenției Naționale de Science-Fiction, cunoscută sub numele de ROMCON, ediţie în cadrul căreia va avea loc și concursul cu premii „Vâlcea peste o sută de ani”. Deschiderea oficială va avea loc de la ora 16:30, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”

* Sibiu: Astra Film Sibiu organizează atelierul de film documentar pentru liceeni – „Primul Meu Film”, workshop care va avea loc între 1 şi 10 septembrie. Organizat pentru al patrulea an consecutiv la Sibiu, de Astra Film, în colaborare cu Asociaţia Vira, atelierul de film documentar este dedicat exclusiv liceenilor sibieni, cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, pasionaţi de cinema, care îşi doresc să trăiască experienţa profesioniştilor din spatele camerei de filmat

* Petroşani: Asociaţia schi turism montan „Pro-Parâng” organizează etapa a VII-a a Campionatului Naţional de Turism Sportiv „Ştafeta Munţilor” (1 – 3 sep.)

* Pucioasa, jud. Dâmboviţa: Consiliul Local Pucioasa organizează Serbările Băilor Pucioasa, ediţia a XVIII-a, sub motto-ul Pucioasa „Mon Amour” sau „Pucioasa Anilor ‘30” – ora 12:00, în Parcul Central (1 – 3 sep.)

* Jud. Bistriţa – Năsăud: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Asociația de Promovare a Turismului „Turist în Bistrița-Năsăud”, Primăria Josenii Bârgăului, Primăria Tiha Bârgăului, Primăria Bistrița Bârgăului, Primăria Poiana Stampei, organizează în perioada 1 – 3 septembrie, a V-a ediţie a Festivalului Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula – Pasul Tihuța. Invitaţi: Take Five, Delia, DJ Wanda și Mary Ann Sax

* * * * *

– Strasbourg: Târgul european – în Parcul expozițional Wacken (1 – 11 sep.)

– Moscova: Termen limită pentru reducerea personalului diplomatic și tehnic al ambasadelor și consulatelor americane din Rusia, o măsură venită în urma noilor sancțiuni economice ale SUA împotriva Moscovei

– Moscova: Reluarea procesului fostului ministru rus al economiei Alexei Uliukaev, acuzat de corupţie, prima audiere fiind amânată pentru această dată

– Bogota: Gherila columbiană FARC va fi transformată în partid politic, aşa cum a fost prevăzut în acordul istoric de pace, ce a pus capăt unui conflict armat de o jumătate de secol

Sâmbătă, 2 septembrie

* Cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” are loc în perioada 2 – 24 septembrie, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, printre invitaţi numărându-se tenorul Jonas Kaufmann şi pianistul Lang Lang. Președinte de Onoare: Zubin Mehta. Director Artistic: Vladimir Jurowski. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. Co-producători: TVR şi Radio România. Organizatori: Artexim, Primăria Capitalei şi ARCUB. Din program:

  • Mari orchestre ale lumii – Concert susţinut de London Philharmonic Orchestra, Corul Filarmonicii „George Enescu”, Corul de Copii Radio. Dirijor: Vladimir Jurowski. Dirijorul Corului: Ion Iosif Prunner. Dirijorul Corului de Copii: Voicu Popescu – ora 19:30, la Sala Mare a Palatului
  • Concertele de la miezul nopții – Europa Galante. Dirijor: Fabio Biondi. Solist: Vivica Genaux (mezzosoprană) – ora 22:30, la Ateneul Român

* Primăria Capitalei prin ARCUB organizează în perioada 2 – 10 septembrie, un eveniment conex al Festivalului Internaţional George Enescu – „Piaţa Festivalului” – în Piaţa George Enescu. Din programul ediţiei din acest an, organizatorii anunţă colaborări spectaculoase ale orchestrelor, dirijorilor şi instrumentiştilor români cu muzicieni din Austria, Italia, Franţa, Spania, Germania, Cehia şi Venezuela, dar şi prezenţa artistului Alexandru Tomescu care urcă pe scena din faţa Ateneului Român cu vioara Stradivarius Elder. Orchestra Simfonică Bucureşti deschide ediţia din 2017 a Pieţei Festivalului sub bagheta dirijorului francez, Benoît Fromanger. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internaţional

* Cluj Napoca: Compania Famous Art organizează festivalul de artă stradală și teatru de imagine „Creatorul”, care va cuprinde și workshop-uri de creație, dexteritate, jonglerie, echilibristică pe catalige – ora 9:00, în Parcul Central „Simion Bărnuţiu” (2 – 3 sep.)

* Constanţa: Asociația Culturală Teatrelia, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa, organizează cea de-a II-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Independent FITIC (2 – 9 sep.)

* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu deschide nou stagiune, cu spectacolul „Vrăjitorul din Oz” – ora 11:00

* Timişoara: Concert extraordinar susținut de Orchestra Română de Tineret, dirijor: Cristian Mandeal, și Corul Ion Românu al Filarmonicii, dirijor Iosif Todea. Soliști: Andrei Licareț (pian), Mirela Bunoaică (soprană), Aura Twarowska (mezzosoprană), Cosmin Ifrim (tenor) și Marius Bolos (bas) – ora 19:00, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul

* Timişoara: Primăria Municipiului Timişoara va organiza, în perioada 2 – 3 septembrie, a zecea ediţie a festivalului „Bega Bulevard”, între Podul Mihai Viteazu (Mitropolit Andrei Şaguna) şi Podul Maria (Traian). Festivalul va cuprinde o serie de concerte, spectacole, demonstrații pe apă, ateliere, competiții

* Cea de-a VII-a ediţie a evenimentului Bike Fest 2017 – ora 9:00, în Parcul Izvor (2 – 3 sep.)

* * * * *

Duminică, 3 septembrie

* Cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” are loc în perioada 2 – 24 septembrie, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. Co-producători: TVR şi Radio România. Organizatori: Artexim, Primăria Capitalei şi ARCUB. Din program:

  • Recitaluri și concerte camerale – Raluca Știrbăț – ora 11:00, la Sala Mică a Palatului
  • Recitaluri și concerte camerale – Academy Of St Martin In The Fields. Dirijor și solist: Joshua Bell – vioară – ora 16:30, la Ateneul Român
  • Mari orchestre ale lumii – London Philharmonic Orchestra. Dirijor: Vladimir Jurowski. Solist: Christian Tetzlaff – vioară – ora 19:30, la Sala Mare a Palatului
  • Concertele de la miezul nopții – Venice Baroque Orchestra. Dirijor: Andrea Marcon. Solistă: Magdalena Kožená (mezzosoprană) – ora 22:30, la Ateneul Român
  • În cadrul Festivalului „George Enescu”, are loc Forumul Internațional al Compozitorilor, care își propune să deschidă noi perspective în direcția universului muzical contemporan. Personalități importante, precum Magnus Lindberg, Sir James MacMillan, Tim Benjamin, Graham Fitkin, Detlef Glanert, Vladimir Cosma, Thomas Larcher, și Rodion Shchedrin, vor împărtăși crezul muzical și experiențele lor în cadrul a 6 evenimente majore (Ars Poetica, dezbateri, conferințe, mese rotunde) concentrate pe subiecte care vizează limbajul muzical contemporan și interconectivitatea cu viața de zi cu zi a societății – la Universitatea Națională de Muzică București (3 – 24 sep.)

* Timişoara: Prima ediţie a Festivalului Filmului Central European, ce va avea loc în perioada 3 – 9 septembrie, se deschide cu jazz şi film, într-o combinaţie de sunete puse pe portativ de cvartetul EYOT din Serbia, şi imagini împletite într-un mod genial de regizorul ceh Oldřich Lipský în anul 1967, sub titlul „Happy End” – ora 21:00, în Piaţa Libertăţii. Festivalul de Film Central European aduce în Timişoara cele  mai bune filme din ţările din regiunea centrală şi sud-est europeană, alături de pelicule prezentate  la marile festivaluri europene din ultimul an. Filmele vor fi proiectate în Piaţa Libertăţii, Cinema Timiş, Sala 2 a Teatrului Naţional şi pe alte scene satelit

* Super Cupa României la Handbal Feminin: CSM București – SCM Craiova – ora 20:00, la Sala Polivalentă

* Piteşti: Are loc evenimentul intitulat „Finala Legendelor”, meci demonstrativ între componenții echipelor FC Argeș 1998 și Dinamo 2000, dedicat memoriei lui Nicolae Dobrin, care în 2017 ar fi  împlinit 70 de ani – ora 17:30, pe stadionul Nicolae Dobrin

* * * * *

– Tallinn, Estonia: Reuniune a miniştrilor agriculturii şi pescuitului din cadrul UE

– Xiamen: China găzduieşte al XIX-lea summit anual al şefilor de stat din cele cinci state emergente BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud)

– Berlin: Dezbatere televizată între cancelarul german Angela Merkel şi Martin Schulz, candidaţi la alegerile legislative din 24 septembrie