Premierul Mihai Tudose a declarat că la adoptarea proiectului de modificare a legilor justiţieiva ţine cont atât de avizul CSM, cât şi de poziţia protestatarilor din piaţa Victoriei

Propunerile de modificare a legilor justiţiei, enunţate de ministrul Tudorel Toader, ar afecta, dacă ar intra în vigoare, independenţa şi buna funcţionare a instituţiilor din domeniu, a atras atenţia, ieri, procurorul general al României, Augustin Lazăr. El a subliniat că ministrul Justiţiei, persoană numită politic, ar asigura un control deplin asupra magistraţilor. Tot ieri, Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat, într-un comunicat, că propunerile prezentate de ministrul Justiţiei reprezintă o formă de presiune asupra activităţii procurorilor, în timp ce DIICOT a arătat că o parte dintre principiile enunţate nu sunt binevenite în acest moment. În replică, premierul Mihai Tudose a anunţat că proiectul de modificare a legilor justiţiei nu a fost depus oficial la guvern, şi a precizat că la adoptarea acestui act normativ va ţine cont atât de avizul CSM, cât şi de poziţia protestatarilor din piaţa Victoriei./dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 august