Preşedintele Donald Trump vizitează statul Texas

Preşedintele Donald Trump este în Texas pentru a evalua pagubele produse de o extrem de puternică furtună în timpul căreia s-au înregistrat niveluri record de ploi în ultimele câteva zile. El şi Prima Doamnă, Melania Trump, au aterizat în Corpus Christi, oraş care a fost afectat primul de uraganul Harvey. Guvernatorul Greg Abbott a declarat că doreşte ca preşedintele să înţeleagă provocările enorme cu care se confruntă texanii. Inundaţii fără precedent au forţat mii de persoane să îşi părăsească locuinţele. În Houston, oficiali locali au declarat că mai mult de 3.000 de case au fost inundate după ce două rezervoare s-au revărsat. Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa, incluzând şase membri ai aceleiaşi familii al căror microbuz a fost luat de ape şi un bărbat care s-a înecat aparent în timp ce înota spre un loc sigur. Un poliţist a murit în inundaţii sâmbătă în timp ce încerca să ajungă cu maşina la serviciu. /astrugar/dstanesc

BBC SERVICIUL MONDIAL – 30 august