Senatorii din Comisia pentru transporturi şi energie au avizat favorabil creşterea pensiilor de serviciu în funcţie de coeficientul de inflaţie

Senatorii din Comisia pentru transporturi şi energie au avizat favorabil ordonanţa de urgenţă potrivit căreia pensiile de serviciu nu vor mai creşte în funcţie de majorările salariale, ci de coeficientul de inflaţie. Conform documentului, pensiile de serviciu se actualizează, din oficiu, anual, cu rata medie a inflaţiei. Ordonanţa mai prevede că, dacă, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică, se păstrează cea aflată în plată. Comisia pentru muncă urmează să dea raport asupra ordonanţei, Senatul fiind prima cameră sesizată./fmihoc/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 septembrie