Deputaţii au modificat prin vot Legea referendumului

Realizator: Deputaţii au modificat prin vot Legea referendumului, astfel încât consultarea cetăţenilor cu privire la modificarea Constituţiei să aibă loc în 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a iniţiativei de revizuire. Demersul are în vedere organizarea referendumului de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei drept căsătoria între un bărbat şi o femeie, în loc de căsătoria între soţi cum este în prezent. Relatează Iulia Gherman.

Reporter: Plenul Camerei Deputaţilor a decis, cu majoritate de voturi, că iniţiativele cetăţeneşti privind revizuirea Constituţiei să fie trimise Curţii Constituţionale pentru evaluare în termen de două zile de la adoptarea lor de către Parlament şi abia după obţinerea unui răspuns pozitiv, din partea judecătorilor Curţii, să fie publicate în Monitorul Oficial. Modificarea Constituţiei se aprobă pe baza unui referendum organizat în termen de 30 de zile de la adoptarea în Parlament a propunerii de revizuire a legii fundamentale. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat că după promulgarea modificărilor aduse legii referendumului şi adoptarea de către Senat a propunerii de revizuire a Constituţiei pe tema redefinirii familiei se va putea stabili un calendar pentru organizarea referendumului.

Liviu Dragnea: Era o lacună legislativă. Iniţiativele de modificare a Constituţiei, prin iniţiativă cetăţenească, nu aveau stabilită o procedură prin lege. Odată cu adoptarea, sigur, după promulgare, am reuşit încă un pas până la organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie.

Reporter: USR şi PNL au votat împotriva modificărilor aduse Legii referendumului.

Gabriel Andronache, deputatul PNL: Textul nu specifică ce se întâmplă cu aplicarea termenului de 30 de zile pentru convocarea referendumului, dacă suntem în situaţia în care propunerea legislativă depăşeşte limitele revizuirii.

Reporter: Potrivit prevederilor în vigoare, referendumul este valabil dacă la scrutin participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, iar rezultatul este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă minimum 25% din numărul de alegători./fmihoc/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 septembrie