Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a companiei Ford

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, astăzi, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a companiei Ford, condusă de vicepreşedintele Andrew McCall. Acesta a vorbit despre stadiul implementării investiţiei Ford de la Craiova, inclusiv despre crearea celor aproape 1.700 de noi locuri de muncă, anunţate deja de Ford. Potrivit premierului, industria auto este foarte importantă pentru economia românească, atât din perspectiva ponderii sale în dezvoltarea Produslui Intern Brut, cât şi socială, prin crearea de noi locuri de muncă. Mihai Tudose a explicat că România este un mediu favorabil pentru creşterea investiţiilor, iar dezvoltarea fabricii Ford de la Craiova confirmă acest lucru. În opinia sa, investiţii mai multe înseamnă mai multe slujbe bine plătite. Şeful executivului român şi vicepreşedintele Ford au discutat şi despre infrastructură. În acest context, premierul Tudose a menţionat că autostrada Piteşti-Sibiu şi legătura între Piteşti şi Craiova sunt priorităţi ale guvernului, urmând să fie finalizate până la sfârşitul mandatului./asalar/atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 septembrie)