RRA: USR cere Guvernului soluţii de rectificare bugetară, care să aşeze cheltuielile statului pe baze economice reale

Uniunea Salvaţi România cere Guvernului soluţii de rectificare bugetară care să aşeze cheltuielile statului pe baze economice reale. Formaţiunea susţine, într-un comunicat, că guvernarea PSD-ALDE manipulează cifrele bugetului de stat pentru a prezenta o rectificare bugetară pozitivă, în care veniturile şi cheltuielile statului sunt în creştere. Citând cifre din proiectul de rectificare, postat pe site-ul Ministerului de Finanţe, USR precizează că în realitate veniturile şi cheltuielile bugetare scad, reflectând situaţia dezastruoasă a finanţelor publice, după opt luni de guvernare a actualei coaliţii majoritare.

Amintim că ministrul finanţelor Ionuţ Mişa a anunţat, ieri, că rectificarea va fi pozitivă şi că vor primi fonduri suplimentare mai multe ministere, între care Sănătatea, Finanţele, Justiţia, Mediul de Afaceri şi Agricultura. El a precizat că vor fi şi domenii în care se vor tăia unele sume, între care transporturile, comunicaţiile sau administraţia publică, dar acestea nu vor afecta evoluţia pe termen lung a proiectelor din bani europeni şi nici proiectele de investiţii ale ministerelor respective./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 septembrie