Cinci cetăţeni români au murit, iar trei au fost răniţi într-un accident produs lângă Viena

Cinci cetăţeni români au murit, iar trei au fost răniţi într-un accident produs lângă Viena. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului român de Externe, persoanele rănite au fost transportate de urgenţă la spital pentru îngrijiri medicale. O echipă consulară mobilă din cadrul misiunii diplomatice în capitala Austriei va merge la spital, pentru a acorda asistenţă consulară. Misiunea diplomatică sprijină familiile persoanelor decedate în vederea eliberării certificatelor de deces şi a repatrierii trupurilor neînsufleţite. În accident a fost implicat un microbuz înmatriculat în România, la bordul căruia se aflau opt români./fdoman/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 septembrie)