Interviu cu Graham Ellis, director adjunct BBC, preşedinte al Comisiei Radio din cadrul EBU

Reporter – Florin Orban: Nu consideraţi că este o risipă de resurse faptul că radiodifuzorii publici transmit conţinut pe atât de multe platforme? Nu ar fi mai bine să se concentreze pe modurile tradiţionale de transmisie?
Graham Ellis: Recunosc că este uşor să spunem asta, dar adevărul este că în prezent trebuie să te duci acolo unde este auditoriul. Publicul are gusturi foarte diverse şi, deşi mulţi dintre ei rămân ancoraţi de platformele tradiţionale, sunt şi foarte mulţi care se îndreaptă spre alte platforme, în special spre media sociale. Din aceste motive, dacă doresc ca mesajul lor să ajungă la public, radiodifuzorii publici trebuie să fie prezenţi pe platforme multiple.
Reporter: Un aspect important al activităţii noastre ca post public de radio este acela de a atrage publicul tânăr, dar utilizând numai noile platforme, este oare suficient?
Graham Ellis: Nu. Cred că tinerii sunt foarte diferiţi. Experienţa pe care o avem în Marea Britanie ne arată că unii tinerii au modele tradiţionale de consum, alţii sunt extrem de diferiţi, au modele moderne de consum, în general îndreptate spre media sociale. Consider că este necesar să avem ambele abordări.
Reporter: Şi o ultimă înbtrebare: BBC a fost întotdeauna şi este în continuare lider mondial în ce priveşte bunele practici jurnalistice. Ce explică acest prestigiu?
Graham Ellis: Este drăguţ din partea dumneavoastră să spuneţi asta. Eu cred că noi ne-am dorit întotdeauna să fim imparţiali, întotdeauna am dorit să fim extrem de corecţi. Aceste două lucruri sunt extrem de dificil de întrunit în prezent, pentru că, aşa cum am auzit şi în cadrul acestei conferinţe, sunt atât de multe ştiri false, este atât de multă dezinformare, este atât de multă informaţie incompletă sau chiar informaţie rău intenţionată. Aceste lucruri reprezintă o plagă a modernităţii şi, din acest motiv, pentru radiodifuzorii publici este esenţial să găsească o cale de a răzbate şi trebuie să fim capabili să verificăm informaţia pe care o livrăm publicului.
Reporter: Mulţumesc foarte mult.
Graham Ellis: Cu plăcere./mbaciu/dsirbu

RADOR (12 septembrie)