Revista presei internaţionale – 12 septembrie 2017

În Statele Unite, americanii au comemorat una dintre cele mai cumplite zile din istoria naţiunii lor, tragicele atentate de la 11 septembrie 2001, scrie presa internaţională. Mii de rude ale victimelor, supravieţuitori, salvatori şi oficiali au adus un omagiu celor dispăruţi şi au adresat mesaje de consolare celor rămaşi. Preşedintele Donald Trump a participat la ceremoniile de comemorare, printr-un moment de reculegere la Casa Albă şi un discurs la Pentagon, relatează CNN. „Valorile noastre vor dăinui, naţiunea noastră va rezista, nimeni nu va putea intimida America”, a asigurat Trump, citează revista Time. Totuşi, The New York Times crede că memoria victimelor nu mai este onorată cum se cuvine, iar locul zilei de 11 septembrie în povestea Americii a sfârşit prin a fi aproape opusul tragediei de la Pearl Harbor. Prima zi a infamiei a unit ţara şi i-a etalat forţa fundamentală, dar a doua zi a scos la lumină declinul ei politic, deplânge The New York Times.
La Strasbourg, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, îşi va prezenta miercuri viziunea asupra Europei, în aşteptatul discurs despre starea Uniunii, care va deschide noua sesiune politică a blocului comunitar, anunţă EUObserver.
La Londra, un act politic major, Legea abrogării, dă bătăi de cap Parlamentului britanic, testând totodată autoritatea guvernului minoritar al premierului Theresa May, scrie The Telegraph. Acest nou pas spre Brexit este un un fel de punct fără întoarcere, apărut în momentul în care îndoielile şi îngrijorările se acumulează în opinia publică britanică, crede Le Monde. Între timp, fostul premier Tony Blair a recunoscut că formula graniţelor deschise nu ar mai fi potrivită, punându-şi numele pe un raport care îndeamnă la controale interne mai dure şi la restricţionări ale libertăţii de mişcare negociate în UE, adaugă The Independent. Acelaşi cotidian notează că numărul cetăţenilor UE deportaţi din Regatul Unit a crescut vertiginos de la votul pentru Brexit, în pofida promisiunilor miniştrilor de garantare a drepturilor rezidenţilor. Un nou sondaj apărut în Marea Britanie dezvăluie ce cred englezii despre vecinii lor europeni, anunţă The Daily Mail. Ei consideră Franţa cea mai nepoliticoasă ţară, Danemarca, ţara cea mai demnă de încredere, Irlanda, cea mai generoasă ţară, Italia, cea mai atractivă, Germania, cea mai rezervată, şi Grecia, cea mai furioasă, date fiind numeroasele proteste violente cu care s-a confruntat în ultimii ani.
Suedia, nealiniată militar, a început cel mai mare exerciţiu din ultimii 20 de ani, cu susţinerea unor contingente americane şi europene, anunţă EUObserver. Exerciţiul masiv numit Aurora 17 include 20.000 de militari, 90% dintre ei suedezi, reprezentând jumătate din forţele armate ale ţării, detaliază Newsweek. La exerciţiul care se va derula de pe coasta vestică spre cea estică participă unităţi din Finlanda, Norvegia, Danemarca, Estonia, Lituania, Franţa şi SUA, precizează Miami Herald. Manevrele militare suedeze coincid parţial cu exerciţiul rusesc Zapad 2017, cel mai amplu de la încheierea Războiului Rece, menţionează Europe Online Magazine. Exerciţiul Zapad, organizat de Rusia şi Belarus, este motivul pentru care îngrijoarea Vestului se amplifică, titrează The Washington Post. Aceste manevre vor etala o armată transformată în mandatul preşedintelui Vladimir Putin într-o forţă eficientă, cu desfăşurări în Siria şi Ucraina, în ultimii ani, crede ziarul american. Mesajul politic al manevrelor Zapad şi al prezenţei navale sporite a Rusiei în Europa este „Nu vă atingeţi de interesle ruseşti”, crede Defense News. Mai mult, în Atlantic, unde Rusia are şase baze militare majore şi capabilităţi navale specializate, inclusiv 40 de spărgătoare de gheaţă, se pot vedea din nou submarine strategice ruseşti, cu o intensitate ce o poate egala pe cea din era Războiului Rece, atenţionează Defense News./czaharia/denisse

Cristina Zaharia – Rador