Alertă cu bombă la Zalău

Alertă cu bombă la Zalău, în această după-amiază. Un rucsac suspect, găsit cu puţin timp în urmă în zona străzii „22 Decembrie 1918” din oraş a alarmat autorităţile. Accesul în zonă a fost restricţionat de poliţişti pe o lungime de aproape 200 de metri, după cum ne-a transmis corespondentul nostru, Adrian Lungu. La faţa locului au intervenit forţele speciale ale Serviciului Român de Informaţii, cele ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, echipaje SMURD, poliţişti şi pirotehnişti. Au fost luate toate măsurile prevăzute de lege în astfel de situaţii./fmihoc/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 septembrie)