România cucerește aurul la CE de tenis de masă feminin

Echipa națională de tenis de masă feminin, formată din  Dana Dodean, Eliza Samara și Bernadette Szocz, a învins duminică seara Germania, cu scorul general de 3-2, în finala feminină a Campionatului European de tenis de masă din Luxemburg. Este al patrulea titlu continental din istorie pentru jucătoarele din România, după cele cucerite în 1992, 2002 și 2005.

Au fost cinci meciuri extrem de disputate, cu momente de tensiune incredibile, împotriva unei echipe a Germaniei formată în principal din jucătoare de origine chineză, naturalizate cu sprijinul Federației germane de tenis de masă, care dispunde de un buget anual de 8 milioane de euro, față de doar 300000 de euro, cât este bugetul similar al Federației române de tenis de masă.

Rezultatele au fost următoarele:

Eliza Samara – Ying Han 3-2 (9-11, 12-10, 9-11, 11-8, 11-7)

Daniela Dodean Monteiro – Xiaona Shan 0-3 (6-11, 6-11, 7-11)

Bernadette Szocs – Nina Mittelham 3-1 (11-5,11-5, 6-11, 11-6)

Eliza Samara – Xiaona Shan Meciul 4: Eliza Samara – Xiaona Shan 1-3 (8-11, 9-11, 17-15, 3-11)

Daniela Dodean Monteiro – Ying Han 3-1 (11-4, 11-8, 6-11, 12-8)

În meciurile anterioare România a obținut următoarele rezultate: 3-0 cu Olanda, 3-1 cu Cehia, 3-1 cu Luxemburg, 3-0 cu Portugalia (sferturi de finală), 3-0 cu Rusia (semifinale).

Şerban Georgescu

(http://www.rfi.ro)

RADIO FRANCE INTERNATIONALE, 17 septembrie 2017