Se circulă din nou normal pe toate drumurile naţionale din România, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române

 Se circulă din nou normal pe toate drumurile naţionale din România, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române. Din cauza furtunii violente de astăzi, circulaţia pe mai multe drumuri naţionale din vestul şi nordul ţării a fost blocată de copacii căzuţi pe carosabil. Pe calea ferată sunt însă probleme şi la această oră, pe raza a patru regionale: Timişoara, Cluj, Iaşi şi Braşov. 174 de angajaţi ai CFR sunt pe teren şi încearcă să remedieze problemele cauzate de vremea rea. Autorităţile din judeţul Alba au reuşit să deblocheze drumul de acces spre gheţarul Scărişoara, unde zeci de turişti nu mai puteau părăsi zona din cauza copacilor căzuţi pe drum./dursache/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 septembrie).