Circulaţia pe drumurile naţionale afectate de furtună

Realizator: Cum se circulă la această oră pe drumurile naţionale şi pe calea ferată aflăm de la comisarul-şef Adrian Creangă de la Centrul InfoTrafic al Poliţiei Române.

Adrian Creangă: Din cauza arborilor căzuţi pe carosabil ca urmare a furtunii puternice, traficul rutier este întrerupt pe DN 1R, în zona localităţii Poiana Horea, în judeţul Cluj. Din acelaşi motiv, circulaţia pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei se desfăşoară pe un fir alternativ, cu precizarea importantă că pe tronsonul Baia Sprie – Mara, Pasul Gutâi, judeţul Maramureş, este instituită restricţie de tonaj 7,5 tone. Şoferii vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone care doresc să se deplaseze pe ruta Satu Mare – Sighetu Marmaţiei pot folosi ruta alternativă Satu Mare – DN 19 – Livada – Oraşul Nou – Negreşti Oaş – Huta-Certeze – Săpânţa – Sarasău – Sighetu Marmaţiei. Din cauza arborilor doborâţi de vânt pe calea ferată, traficul feroviar este oprit pe secţia CF 502 între Varta Dornei, judeţul Suceava, şi Ilva Mică, judeţul Bistriţa-Năsăud. Până la remedierea problemelor, circulaţia trenurilor între Moldova şi Ardeal se realizează pe o rută ocolitoare, prin Pasul Ghimeş, prin Bacău – Siculeni, judeţul Harghita./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 septembrie