REGNUM: Scandal în România: serviciile speciale nu i-au permis „candidatului Moscovei” să câştige alegerile prezidenţiale

La București, se investighează posibila falsificare a alegerilor prezidențiale
din 2009 în favoarea protejatului Statelor Unite ale Americii

REGNUM (Rusia), 17 septembrie 2017 – În România, se investighează circumstanțele alegerilor prezidențiale din 2009, la care, președintele de-atunci Traian Băsescu, potrivit oficialităților actuale, era cu câteva zecimi de procent înaintea lui Mircea Geoană, candidatul Partidului Social Democrat.

După cum transmite corespondentul IA REGNUM, cercetarea a început după ce jurnalistul Dan Andronic din România a publicat o anchetă din care rezultă că serviciile secrete române s-au întrunit în taină pentru a hotărî realegerea lui Traian Băsescu.

După ce Dan Andronic a publicat această anchetă, procuratura română a deschis un dosar penal, care însă a fost clasificat prin decizia procurorului general Augustin Lazăr.

În paralel, Parlamentul, unde majoritatea este acum controlată de Partidul Social-Democrat, a constituit o comisie parlamentară pentru propria sa investigație. Comisia a avut la dispoziţie două luni pentru clarificarea tuturor circumstanțelor cazului.

Activitatea comisiei parlamentare a început cu un scandal: procurorul general Augustin Lazăr a refuzat să le aprobe deputaților accesul la materialele dosarului penal în acest caz.

IA REGNUM reaminteşte că, la alegerile din anul 2009, adversarii politici îl botezaseră pe Mircea Geoană „candidatul Moscovei” (în ciuda faptului că, în principiu, nu există politicieni pro-ruși în România), în timp ce Traian Băsescu era considerat favoritul Statelor Unite ale Americii.

În consecinţă, Mircea Geoană a obţinut victoria la circumscripţiile electorale din România, însă Traian Băsescu a învins cu ajutorul câtorva mii de voturi din diaspora, oferite pentru el la circumscripţiile electorale din străinătate.

Traducerea: Viorel Patrichi