India reacţionează vehement la discursul priemierului pakistanez Shahid Khaqan Abbasi la Adunarea Generală a ONU

India a reacţionat vehement la discursul primului ministru pakistanez la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor. În discursul său, premierul Shahid Khaqan Abbasi a acuzat India de „crime de război” în disputat regiune Kashmir şi că „exportă terorism” în Pakistan. Exercitându-şi dreptul la replică, primul Secretar din cadrul Misiunii Permanente a Indiei la Națiunile Unite, Eenam Gambhir, a declarat că este „extraordinar faptul că statul care l-a protejat pe Osama bin Laden şi l-a adăpostit pe mullahul Omar are tupeul să joace rolul victimei”. „Pakistanul este acum Terroristan, cu o industrie înfloritoare, care produce şi exportă terorism global„, a afirmat Eenam Gambhir. Relaţiile între cele două ţări vecine, înarmate nuclear, s-au deteriorat în ultimul timp, în special din cauza Kashmirului. Trei războaie au avut loc între cele două naţiuni de când şi-au câştigat independenţa faţă de Marea Britanie, în 1947, dintre care două pentru disputata regiune Kashmir, revendicată atât de India, cât şi de Pakistan./astrugar/avladucu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 septembrie