GAUDEAMUS Carte Şcolară – din nou un reper al sezonului de toamnă

Ediţia cu numărul 15 a Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară, eveniment iniţiat şi organizat de Radio România – Centrul Cultural Media Radio România şi găzduit timp de 11 zile de Piaţa Universităţii, s-a încheiat duminică, 24 septembrie. În ciuda contextului dificil şi a dezbaterilor aprinse care au vizat chiar segmentul de piață căruia îi este dedicat acest eveniment, formula „carte educaţională + început de an şcolar” şi-a demonstrat din nou valabilitatea. Numărul mare al vizitatorilor şi valoarea ridicată a vânzărilor înregistrate cu acest prilej, comunicată de către majoritatea expozanţilor, reconfirmă statutul de reper al „sezonului de toamnă” pe care Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară şi l-a câştigat de peste 10 ani.
Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară, manifestare organizată în mod tradiţional la începutul anului şcolar, cu o ofertă adecvată momentului, face parte dintr-un program de anvergură naţională, iniţiat şi derulat de Radio România din anul 1994 – Programul LECTURA – al cărui principal obiectiv este susţinerea, prin evenimente, a culturii scrise în ţara noastră. Palmaresul celor peste 20 de ani ai acestui proiect cultural este cel mai în măsură să „vorbească” despre rolul pe care Radio România, prin intermediul târgurilor din seria GAUDEAMUS, îl joacă pe piaţa naţională a cărţii: 101 evenimente, aproape 9.900 de expozanţi, circa 2.860.000 de vizitatori şi mai mult de 12.500 de manifestări organizate cu prilejul târgurilor.
Bilanţul statistic al acestei ediţii include:
– Circa 30.000 de vizitatori, conform statisticilor efectuate zilnic;
– Peste 70 de expozanţi (reuniţi în 28 de standuri), oferta prezentată în cadrul târgului fiind reprezentativă pentru piaţa românească de manuale şi materiale didactice, în măsură să ofere tuturor celor implicaţi – elevi, cadre didactice, profesionişti – un cadru optim de analiză, selecţie şi achiziţie a instrumentelor de lucru pentru anul şcolar 2017 – 2018.
– peste 3.500 de volume donate de către vizitatori în cadrul proiectului „Cărţile se întorc acasă”. Prin acest proiect, iniţiat şi derulat de Radio România de la începutul anului 2010, se urmăreşte colectarea de cărţi de la edituri şi de la persoane particulare dispuse să renunţe la o parte din volumele din biblioteca personală şi donarea lor către biblioteci care nu au mai primit fonduri pentru achiziţii. Cărţile adunate cu prilejul Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară 2017, prin generozitatea vizitatorilor, au avut ca destinaţie: Şcoala Gimnazială nr. 95 din Bucureşti, Şcoala Gimnazială “Gheorghe Corneliu” din comuna Domneşti, județul Ilfov şi Şcoala Gimnazială “Ionel Sîrbu” din comuna Ciorăşti, județul Vrancea.
Parteneri și sponsori:
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii şi Identității Naționale
Parteneri principali: Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Național al Literaturii Române
Sponsori: BRD Groupe Société Générale şi Automobile Dacia
Parteneri: Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, mediaTRUST
Următorul eveniment din cadrul Programului LECTURA 2017 va fi Târgul Internaţional GAUDEAMUS Carte de Învăţătură, ediţia 24, care va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS (tel./fax 021 312 22 40, 021 319 05 22, e-mail office@gaudeamus.ro). Persoană de contact: Connie Chifor (0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro).