Petro Poroşenko a semnat noua lege privind educaţia

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat noua lege privind educaţia, a anunţat, luni, Serviciul de presă al şefului statului ucrainean. „Preşedintele Ucrainei a semnat legea nr. 2145-VIII privind educaţia, care a fost adoptată de Rada Supremă a Ucrainei la 5 septembrie 2017” – se afirmă în comunicatul serviciului de presă. În opinia liderului ucrainean, reforma în educaţie este o reformă cheie. „Aceasta este una din cele mai importante reforme. De nicio altă reformă nu depinde atât de mult viitorul ţării, ca de reforma în educaţie” – a subliniat şeful statului ucrainean. Amintim că, o îngrijorare în legătură cu noua lege a educaţiei din Ucraina şi-au exprimat deja România, Bulgaria, Ungaria, Grecia şi Republica Moldova, iar Polonia a promis că va urmări aplicarea prevederilor acesteia. Ca urmare a adoptării în Ucraina a noii legi a educaţiei, preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat că şi-a anulat vizita în Ucraina, care era programată pentru luna octombrie. Iar şeful de cabinet al premierului ungar, János Lázár, a declarat, la 21 septembrie, că Ucraina ar putea să piardă un prieten, şi anume Ungaria, după semnarea de către preşedintele ucrainean a noii legi a educaţiei. La rândul său, Ministerul de Externe al Rusiei a anunţat că noua lege ucraineană contravine Constituţiei Ucrainei, încalcă interesele cetăţenilor Ucrainei vorbitori de limbă rusă şi este îndreptată spre o ucrainizare totală./ssirbu/fcostea

www.tass.ru – 25 septembrie