Prezenţă mare la vot în referendumul asupra independenţei Kurdistanului Irakian

Foarte multe persoane au participat la un vot considerat istoric asupra independenţei regiunii autonome Kurdistanul Irakian, pe fondul opoziţiei crescânde atât în Irak, cât şi pe plan internaţional. Voturile continuă să fie numărate şi se aşteaptă ca rezultatul final să fie pozitiv. Kurzii au declarat că rezultatul le va da mandatul să negocieze secesiunea, însă premierul irakian a denunţat referendumul ca fiind „neconstituţional”. Ţările vecine, Turcia şi Iran, care se tem de revolte în cadrul propriilor lor minorităţi kurde, au ameninţat că vor închide graniţele şi că vor impune sancţiuni la exporturile de petrol. Referendumul s-a desfăşurat paşnic în cele trei provincii care alcătuiesc regiunea autonomă kurdă, iar prezenţa la urnele de votare a fost de 72%, potrivit Comisiei Electorale./astrugar/opopescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 septembrie