Ungaria va ajuta Transcarpatia, în pofida controverselor pe tema educaţiei dintre Budapesta și Kiev (László Kövér)

Ungaria va continua să sprijine Transcarpatia (regiune din Ucraina – n.red), în pofida controverselor dintre Budapesta și Kiev cu privire la o nouă lege ucraineană a învăţământului, a declarat preşedintele Parlamentului ungar, László Kövér, care a vizitat, luni, minoritatea maghiară din regiunea ucraineană Transcarpatia. „Ungaria sprijină Transcarpatia inclusiv în domeniul sănătății copiilor, deoarece, pentru maghiari și pentru ucraineni, cel mai important lucru este să aibă copiii sănătoşi și în siguranță” – a declarat László Kövér la o ceremonie în cadrul căreia a donat medicamente în valoare de 70 de milioane forinţi spitalului regional pentru copii din localitatea Beregovo. Preşedintele Parlamentului ungar a participat şi la deschiderea secţiei pentru copii a spitalului raional din Vinogradiv, renovată din fonduri alocate de Budapesta. Pe de altă parte, László Kövér a menţionat: „Nu trebuie să uităm nici de educația copiilor minorității maghiare din Ucraina„. El a calificat drept „catastrofală” noua lege ucraineană a învăţământului. „Noi nu am furnizat politicienilor ucraineni niciun motiv pentru ca ei să-i trateze în acest fel pe ungurii din Transcarpatia. De aceea viziunea noastră este atât de categorică și în aceeași formă categorică o vom exprima și în viitor” – a afirmat preşedintele palamentului de la Budapesta./sdan/gioan

www.depo.ua – 26 septembrie