Varşovia nu a luat o decizie definitivă privind poziţia faţă de noua Lege ucraineană a educaţiei

Autoritățile poloneze nu au luat o decize definitivă privind poziţia Varşoviei față de noua Legea ucraineană a învăţământului, care a nemulţumit minorităţile naţionale din Ucraina – a declarat ambasadorul Poloniei la Kiev, Jan Piekło. „Polonia nu s-a alăturat listei țărilor care s-au pronunţat împotriva legii. Așteptăm întâlnirea cu ministrul ucrainean al educaţiei, Lilia Grinevici, pentru a asculta opinia sa cu privire la acest subiect” – a subliniat diplomatul. Potrivit amasadorului, această întâlnire ar trebui să aibă loc în zilele următoare. Între timp, fostul ministru al educației din Polonia Krzysztof Stanowski, a declarat că înțelege Ucraina în această situație, pentru că „fiecare trebuie să cunoască limba țării în care trăiește”. În acest sens, Stanowski a amintit că locuitorii Poloniei care vor să studieze ştiinţe exacte susţin examenele exclusiv în limba polonă. Amintim că președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat, luni seară, controversata Lege a învăţământului, care a nemulţumit minorităţile naţionale, acestea acuzând că prevederile legislative încalcă dreptul minorităţilor la educaţie în limba maternă. Potrivit liderului ucrainean, însă, adoptarea acestei legi permite implementarea unei reforme profunde în domeniul învățământului şi crește competitivitatea generației tinere pe piața forței de muncă. Președintele Petro Poroşenko a mai menționat că noua lege sporește rolul utilizării limbii ucrainene în procesul de învățământ, însă a evidenţiat, totodată, importanța respectării drepturilor minorităților naționale în cadrul procesului educaţional. „Ucraina a demonstrat și va demonstra în continuare o atitudine față de minoritățile naționale care corespunde obligațiilor noastre internaționale, este în concordanță cu standardele europene şi este un model pentru țările vecine” – a subliniat Poroşenko. Amintim că românii şi maghiarii din Ucraina au cerut preşedintelui Petro Poroşenko să nu promulge noua Lege a educaţiei, acuzând că aceasta îngrădeşte drepturilor minorităţilor naţionale la învăţământ în limba maternă. România şi Ungaria, de asemenea, au protestat faţă de adoptarea acestei legi de către Parlamentul ucrainean, iar preşedintele român, Klaus Iohannis, şi-a amânat vizita pe care urma să o efectueze în Ucraina în cursul lunii octombrie./sdan/opopescu

www.espreso.tv – 26 septembrie