Conducerea Băncii Naţionale a României a dat asigurări că nicio bancă din ţară nu se află în pragul falimentului

Conducerea Băncii Naţionale a României a dat asigurări, astăzi, în faţa membrilor comisiei economice din Senat, că nicio bancă din ţară nu se află în pragul falimentului. Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a explicat că mecanismele economice şi legislaţia actuală protejează economiile populaţiei în limita a 100.000 de euro, iar capitalul acestor instituţii financiare este suficient întrucât a crescut nivelul depozitelor în raport cu creditarea.
Florin Georgescu: „Băncilor li s-a erodat capitalul şi atunci Banca Naţională, ca să asigurăm solvabilitatea, a fost pro-activă şi le-a cerut bani. 16, 7 miliarde au fost aduşi, ăştia care au făcut profiturile pe timpurile bune, au făcut perderi după aceea şi nu au dat profit, au adus bani în sistemul bancar, cu care rulează activitatea curentă şi dau credite atâ cât au beneficiari eligibili. Stăm foarte bine la economisire, stăm însă nu foarte bine la creditare. Deci băncile practic au bani şi nu au pe cine credita. Banii populaţiei pentru eventuale despăgubiri, dar noi nu vrem să ajungem niciodată acolo şi de aceea acţionăm preventiv, sunt în perfectă siguranţă”.
Declaraţiile prim-viceguvernatorului BNR vin după ce preşedintele comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, i-a făcut o solicitare în acest sens guvernatorului Mugur Isărescu pentru a lămuri situaţia băncilor din România, despre care s-a spus în mai multe rânduri că ar înregistra probleme financiare./dursache/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 septembrie)