Ucrainenii din diaspora cer UE să ofere Ucrainei o perspectivă clară de aderare

Congresul Mondial al Ucrainenilor, organizaţie neguvernamentală care reprezintă 20 de milioane de etnici ucraineni din 133 de ţări, a cerut Bruxellesului să ofere Ucrainei o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană – scrie agenţia naţională de presă Ukrinform. „Ne exprimăm sprijinul ferm pentru perspectiva de aderare a Ucrainei la UE și facem apel la UE să recunoască și să accelereze progresul substanțial al Ucrainei în privinţa realizării reformelor, oferindu-i o perspectivă clară de aderare la UE” – a declarat Evhen Cioli, preşedintele organizaţiei. Acest apel al Congresului Mondial al Ucrainenilor este o reacţie la adoptarea Declarației comune privind Regândirea Strategică a Parteneriatului Estic, semnată recent de parlamentari din Ucraina, Georgia şi Republica Moldova, în care cele trei state solicită UE o foaie de parcurs pentru aderarea europeană în cadrul celui de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic, care va avea loc la 24 noiembrie 2017, la Bruxelles. Totodată, Congresul Mondial al Ucrainenilor a cerut UE să introducă sancțiuni suplimentare împotriva Federației Ruse, ca urmare a agresiunii militare din Donbas și a încălcărilor drepturilor omului din Crimeea, peninsulă ucraineană aflată sub ocupaţie rusă./sdan/gpodea

(www.ukrinform.ua – 30 septembrie)