Peste 30 de persoane condamnate la închisoare pe viaţă, în Turcia, în legătură cu lovitura de stat eşuată, din 2016

O instanţă din Turcia a dispus condamnarea a peste 30 de persoane la închisoare pe viaţă, pentru tentativa de asasinare a preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan, în timpul loviturii de stat eşuate, din 2016. Cei mai mulţi dintre cei condamnaţi sunt foşti membri ai forţelor speciale turce. Inculpaţii au fost acuzaţi de faptul că au atacat hotelul din staţiunea Marmaris, în care era cazat preşedintele Erdoğan şi de uciderea a doi poliţişti, în noaptea puciului eşuat din 2016. Preşedintele Erdoğan părăsise hotelul cu puţin timp înainte ca acesta să fie atacat. Turcia a pus tentativa de lovitură de stat pe seama Mişcării Gülen, ai cărei adepţi sunt acuzaţi că s-au infiltrat în armată şi în alte instituţii ale statului./mbrotacel/fcostea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 4 octombrie