Ambasadorul SUA, Hans Klemm: România face cea mai bună alegere în privinţa achiziţiei sistemului de apărare antirachetă Patriot

România face cea mai bună alegere în privinţa achiziţiei sistemului de apărare antirachetă Patriot – susţine ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm. Acesta a vorbit astăzi la Bucharest Forum şi despre intenţiile României de a-şi moderniza sistemele de apărare.
Hans Klemm: „Noi am folosit acest sistem de 30 de ani, nu este un sistem vechi, ci unul care a fost supus testelor în luptă. Este interoperabil cu Forţele Armate ale SUA şi astfel România intră în elita celor 12 state care folosesc sistemul Patriot, un sistem care răspunde foarte bine ameninţărilor din aer. În acest moment se doreşte folosirea bugetului mărit pentru a creşte capacitatea industriei de apărare din România. Industria americană va coopera cu partenerul nostru strategic în acest sens. România a fost un partener şi un aliat excepţional pentru Statele Unite şi NATO”.
Ambasadorul american a mai declarat că Statele Unite sprijină România în vederea achiziţionării mai multor avioane F16 şi a modernizării bazelor aeriene existente. Hans Klemm a amintit că guvernul Statelor Unite a mărit de patru ori fondurile pentru siguranţa Europei şi a menţionat bazele din România ce fac parte din infrastructura de Apărare: Câmpia Turzii, Kogălniceanu şi Centrul de instrucţie de la Cincu./fmihoc/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 octombrie)