GreenTech Film Festival, primul festival dedicat tehnologiei verzi, și-a anunțat programul

GreenTech Film Festival, primul festival de filme documentare dedicat tehnologiei verzi, se desfășoară în această toamnă în București, la Cinema Elvira Popescu, în perioada 9-12 octombrie.

  • Primul festival Zero Carbon – Organizatorii îşi propun să elimine complet amprenta de carbon rezultată din activităţile organizatorice pe care le implică în general un festival de film.
  • Programul include proiecţii ale unor filme documentare realizate de specialişti străini, dar şi studii de caz din România, surprinse sub forma unor scurtmetraje, ateliere de ştiinţă, ecologie, robotică, reciclare creativă şi o conferinţă despre cum tehnologia contribuie la dezvoltarea soluţiilor sustenabile.
  • In deschiderea festivalului se anunță lansarea documentarului românesc 10(Zece), o producție independentă, care prezintă oameni de excepție din România.
  • GreenTech Film Festival este organizat de Media Image Factory, cu o experiență de 10 ani în dezvoltarea și comunicarea proiectelor sociale, Asociaţia ECOTIC, Institutul Francez, cu sprijinul Every Can Counts România, IBM şi UPC, Discovery Channel, Revista Știință și Tehnică, dar și al altor parteneri.

GreenTech Film Festival este primul festival carbon neutru din România. Pentru atingerea acestui scop, organizatorii festivalului au urmarit îndeplinirea a două obiective importante: reducerea emisiilor posibile și compensarea emisiilor inevitabile de gaze cu efect de seră. Realizarea acestor obiective va fi urmarită atît în cadrul organizării propriu-zise a festivalului, cât și în activitățile necesare pentru realizarea filmului documentar 10 (ZECE), ce va fi prezentat în deschiderea festivalului.

Pentru atingerea primului obiectiv, organizarea evenimentului presupune aplicarea de măsuri necesare pentru reducerea emisiilor, cum ar fi: folosirea cartonului și a hârtiei din materiale reciclabile, eliminarea tuturor materialelor printate, folosirea produselor locale pentru serviciile de catering, eliminarea ambalajelor de tipul plastic, PET sau metal și încurajarea invitaților și a publicului larg de a folosi bicicleta sau mijlocul de transport în comun pentru deplasarea către sala de cinema.

În ceea ce privește realizarea filmului documentar, deplasările au fost făcute cu mașini electrice. Această măsura a determinat reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 270.9 kgCO2e.

Pentru atingerea scopului final, de festival carbon neutru, reducerea emisiilor este completată de compensarea cantităților inevitabile CO2e sau compensarea amprentei de carbon.

Compensarea amprentei de carbon se va realiza prin susținerea unui proiect local de energie regenerabilă, prin achiziționarea creditelor de carbon ce corespund impactului asupra mediului al evenimentului.

Proiectul din care provin creditele de carbon se numește Topolog Wind Power și este localizat în județul Tulcea. Topolog Wind Power este primul proiect din România care prin intermediul unui standard local, generează în medie 594 de credite de carbon/an. Toată energia produsă este trimisă către Gridul Național de Energie din România.

Prima ediție a GreenTech Film Festival se va desfășura în perioada 9-12 octombrie, la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti iar programul include proiecţii ale unor documentare din domeniul ecologiei şi tehnologiei, o selecţie a unor scurtmetraje documentate şi realizate în România, ateliere de ştiinţă, ecologie, robotică, reciclare creativă adresate cu precădere tinerilor.

Din programul GreenTech Film Festival face parte conferinţa „Cum poate ajuta tehnologia în dezvoltarea soluţiilor sustenabile?” la care vor participa experţi în ştiinţă, tehnologie şi ecologie din România şi Franţa şi care îşi propun ca prin propria expertiză să formuleze un răspuns la subiectul central al conferinţei, organizat în jurul a două paneluri – „Energie regenerabilă şi stocarea energiei: apă, CO2 şi soare. Maşini electrice. Case solare” şi „Dezvoltarea de soluţii pentru agricultură sustenabilă”. Programul detaliat al conferinţei poate fi văzut aici.

GreenTech Film Festival este organizat de Media Image Factory, cu o experiență de 10 ani în dezvoltarea și comunicarea proiectelor sociale, Asociaţia ECOTIC, Institutul Francez, cu sprijinul Every Can Counts România, IBM şi UPC, Discovery Channel, Revista Știință și Tehnică, dar și al altor parteneri. Mai multe detalii despre filme şi ateliere sunt disponibile pe site-ul www.greentechfilmfestival.ro şi pe pagina de Facebook GreenTechFilmFestival.

Parteneri media: Radio ZU, Zile şi Nopţi, 24 Fun, DECS, Cinemagia, Dicovery Channel, Green Report, InfoMediu Europa, Ştiinţă&Tehnică, Eva.ro, Cinefan, Oraşul Meu, Informateca, România Pozitivă, Filme-Cărţi, Modernism, Gratuitor, Feeder.ro.

Deplasarea cu mașinile electrice este posibilă cu sprijinul: BADSI, BMW Romania, Renault România.

Primul Festival Zero Carbon din România este posibil cu sprijinunul: Asociația Zero CO2.

Mașina oficială a festivalului: Nissan Leaf – cea mai vândută mașină electrică din lume!

Website-ul festivalului a fost realizat cu sprijinul: Undesigned.

Folosirea produselor de catering locale este posbilă cu sprijinul: Aqua Carpatica, Cofetăriile Delice.

 

Contact presă GreenTech Film Festival:

Andreea Lăpădatu

office@imagefactory.ro

0727342462

www.greentechfilmfestival.ro