NATO nu doreşte un nou război rece (Jens Stoltenberg)

NATO este îngrijorată de prezenţa militară rusă crescută la graniţele sale, ceea ce nu lasă fără răspuns organizaţia nord-atlantică, însă doreşte totodată un dialog cu Rusia, nu un nou război rece – a afirmat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, luni, la Bucureşti. Cu prilejul deschiderii celei de-a 63-a sesiuni a Adunării Parlamentare a NATO de la Bucureşti, Stoltenberg a precizat că „potrivit obligaţiilor asumate”, Alianţa şi-a consolidat prezenţa în zona Mării Negre şi ca răspuns faţă de acţiunile ruse împotriva Ucrainei, piloţi canadieni, români, italieni şi bulgari patrulează împreună în regiune. „Rusia este vecina noastră, este şi va rămâne aici, nu vrem să o izolăm, NATO nu vrea un nou război rece, vrem să prevenim, nu să declanşăm conflicte” – a afirmat secretarul general al NATO./lendrefy/fcostea

MTI – 9 octombrie